vineri, 23 mai 2008

Marmota in meniu...

-
Cu cateva zile in urma am fost invitat la Radio Romania Cultural, in emisiunea “Calator pe mapamond”.
Am vorbit despre Mongolia.

Printre altele am fost intrebat ce am mancat mai deosebit pe acolo...
Am raspuns - marmota... dar nu am avut timp sa intru in prea multe detalii.
Ma gandesc sa va povestesc aici, pe blog, cum sta treaba cu animalutul acesta, in tara lui Ginghis Han.
__________
Mongolia...
Sunt zone unde e plin de marmote...
Eu mergeam pe jos... apaream mai discret pe langa ele... dar odata vazut, cream panica - fiecare animalut fugea spre vizuina... Acum nu stiu daca intrau doar in vizuina proprie sau se aciuiau si pe la vecini...
Nu le-am avut gand rau, oricum...

Dar stand mult timp printre nomazi, am avut ocazia sa mananc de doua ori marmota... Pentru mongoli e o delicatesa...
De ce insist pe subiect?... pentru ca este un intreg ritual cand mananci asa ceva...


Se taie capul animalului... se scot intestinele si ce mai e in plus inauntru...
Se introduc in schimb niste pietre de rau... Se “coase” cu o sarma taieturile si se pune “pachetul” la prajit... Ca adaptare moderna - am vazut ca se poate praji si cu o lampa de benzina...
Cand friptura e gata, toata lumea se pregateste de ospat...
Gazda despica marmota pe burta si scoate pietrele - acestea fiind inca fierbinti... Fiecaruia ii da sa tina strans intre palme cate o piatra - face bine la nu-stiu-ce...
In timpul prajirii, in corpul marmotei se strange un lichid - ceva grasime topita + alte “extracte”... Ei bine - se toarna intr-un bol acest suc si fiecare ia cate o inghititura... e pe post de doftorie...
Abia dupa acest intro, gazda darabureste carnea.
Bucatile care au si putina grasime - cele de pe burta - sunt taiate fasii subtiri si date cu portia, fiind delicatesa suprema...
Membrele si ce-a mai ramas sunt la libera alegere...

Oricum nu te ghiftuiesti cu o marmota/familie - dupa cum spusesem, e o delicatesa!
-

duminică, 11 mai 2008

Jaipur - o alta intalnire...

-
Va povesteam de intalnirea-surpriza din Valparaiso...
Ei bine... in India singurul roman intalnit a fost un aradean!
(eu sunt din Arad...)

Iesisem din Palatul Vanturilor, dupa cateva ore de filmare in interior. Imi era foame... mi-am luat doua samosa si m-am asezat pe niste trepte, sa mananc.
Se opreste langa mine un indian si ma intreaba cum ma cheama... de unde sunt...
In India foarte des esti intrebat de lucrurile astea... nu era ceva anormal...

ii raspund: din Romania...
el: de unde din Romania?
eu: din Arad...
el: pai si eu cunosc pe cineva din Romania, din Arad...
eu: ?!...?!...

Fara explicatii suplimentare, tipul isi scoate mobilul, formeaza un numar, incepe un dialog dupa care imi intinde aparatul sa vorbesc...
Se infiripa un dialog in engleza... dupa cateva cuvinte trecem pe romana si intradevar, dialogam chiar cu aradeanul.
Imi spune sa i-l dau din nou pe indian – acesta incheie discutia... ma urca pe motocicleta lui si ma duce pe niste stradute intortocheate...
Urcam la un etaj... si dau mana cu Eric – roman... aradean... in vizita de afaceri in Jaipur...

Am depanat cateva povesti si amintiri... apoi ne-am vazut fiecare mai departe de treaba...
Nu l-am mai reintalnit acasa... de fapt, Eric locuieste in Laos...

P.S. aceasta intalnire-surpriza continua sirul inceput cu prima expeditie... sunt intalniri ciudate, de genul - o sansa la...
va voi povesti si altele din categorie...
-

sâmbătă, 12 aprilie 2008

Intalnire-surpriza in Valparaiso

-
O dupa-amiaza de ianuarie...
Ajung intr-unul dintre parcuri - Plaza Victoria - si aud o muzica superba... din aceea specifica de prin Anzi.
Identific sursa – un grup de trei barbati si o femeie… costumati traditional… cantand la naiuri si fluiere… cu pasaje vocale si dansand.
Rapid m-au si vrajit cu spectacolul lor stradal.
Intr-o scurta pauza ii felicit pentru interpretare… mai mult prin semne. (eu nestiind spaniola)
Zambind, unul dintre ei ma intreaba in engleza:

el: where are you from?
eu: I´m from Romania
el: hai nu mai spune! (in romana)
eu: ?!... ?!...

Si... printre melodii... am inceput un dialog in romana.
Toti stiu romaneste... stau de fapt in Romania.
Doar au venit pentru scurt timp mai aproape de locurile de bastina... nu sunt chilieni ci bolivieni, peruani...

E trupa lui Itto... sunt cei pe care i-am vazut si in Arad (orasul meu...) din cand in cand, cantand in centru, langa Catedrala Catolica.
Merg in toata tara (Romania)... vara ii puteti auzi in Mamaia, langa Satul de Vacanta - probabil ca ii stiti si voi.
In Chile au stat destul de putin... s-au intors inaintea mea in Romania.
Sunt oameni faini... de suflet!

Mi-am dat intalnire cu ei pe litoralul romanesc, mai la vara...

P.S. aceasta intalnire-surpriza continua sirul inceput cu prima expeditie... sunt intalniri ciudate, de genul - o sansa la...
va voi povesti si altele din categorie...

-

miercuri, 9 aprilie 2008

Valparaiso

-
Intrasem...
Eram singur intr-o “cusca” metalica de numai cativa metri patrati... Aveam doar o bancheta pe margine si doua ochiuri de geam zabrelite... In urma mea, usa fusese zavorata pe dinafara... S-a auzit un sunet de clopot si, cu o mica smucitura, totul s-a pus in miscare...
Incepuse drumul in sus...

Nu va speriati! Nu am fost protagonistul unei scene de groaza, ci doar am luat startul cu unul dintre ascensoarele existente in Valparaiso.
Nu mai sunt functionale toate... au fost construite 15, pentru a urca pe dealurile care inconjoara asezarea. Acum, cursa lor este insuficienta, dar cand au fost date in functiune, intre 1883 si 1916, orasul era mult mai restrans. La ascensoare mai totul a ramas neschimbat, inclusiv statiile care marcheaza finalul traseului, de aceea arata ca dintr-o alta epoca. Pot fi, totusi, considerate niste minunatii ingineresti, tinand cont de perioada in care au fost construite; in prezent sunt incluse in Patrimoniul Mondial UNESCO.
La fiecare linie s-au instalat, de fapt, doua ascensoare ce se misca in paralel, legate de acelasi cablu ce se ruleaza pe o roata mare. In timp ce unul urca, altul coboara, echilibrandu-se reciproc. Se deplaseaza dupa un principiu extrem de simplu, dar eficient.
La fiecare capat este o persoana care asigura buna functionare a ascensoarelor. Pretul unui drum difera de la o linie la alta, depinzand de lungimea cursei. Platesti cel mult 250 de pesos (aproximativ 1 RON).
Am luat cateva ascensoare la rand, urcand in diferite parti ale orasului, pe inaltimi. Cautam un spatiu liber, pentru a surprinde cateva imagini de ansamblu. Din nefericire, in majoritatea cazurilor am ajuns printre case inghesuite, de unde nu am putut fotografia mai nimic. Doar doua ascensoare m-au dus in locuri potrivite scopului propus – pe dealurile Concepcion si La Florida – reusind in cele din urma sa prind in cadru si panorama orasului...


-

miercuri, 2 aprilie 2008

Inceputul...

-
Noaptea de Anul Nou (2008...) m-a prins in avion, deasupra Atlanticului.
Pornisem spre o noua provocare - traversarea cu pasul, de unul singur, a Desertului Atacama, in Chile.
Pana sa ajung insa in pustiu, o prima escala am facut-o in Valparaiso...


-