luni, 30 noiembrie 2009

HotNews.ro

-
Daca ati pierdut intalnirea live cu subsemnatul, de pe HotNews.ro, puteti vedea aici intrebarile primite si raspunsurile pe care le-am dat...
Iar dupa chat-ul de pe net, a urmat si un interviu video, care e postat pe o alta pagina de pe HotNews.ro - aici.

In ambele locuri veti gasi, cu siguranta, raspunsuri la unele dintre intrebarile pe care mi le-ati adresa... si citind cele scrise acolo, cred ca veti gasi si lucruri noi si interesante.

Lectura placuta...
si vizualizare buna, la secventele video!
-

miercuri, 25 noiembrie 2009

Intalnire pe HotNews.ro

-
Maine de la ora 11:30 putem dialoga live pe site-ul HotNews.ro
Nu stiu exact cum se procedeaza, dar intrati pe site si ma gasiti pe acolo, pe undeva...
Scrieti intrebarile voastre iar eu va raspund imediat.
:)

Dupa discutie, care va dura o ora, se va inregistra si un sfert de ora de interviu - video + audio - care va fi postat ulterior.

Aici e promo-ul de pe HotNews:
Intalnire HotLife - Alin Totorean, fotograf si explorator, discuta online cu cititorii despre expeditiile sale in Mongolia, India, Chile si Australia joi, de la ora 11:30.


Lipsa unor noi articole de pe blog sau de pe site, despre expeditiile si proiectele personale, e compensata de emisiunile in care apar... de articole in diverse ziare si reviste - precum si acest ultim articol din Esquire.... de dialogul pe care il putem avea in direct pe la prezentarile media pe care le derulez itinerant, prin tara.
De aceea, daca sunteti interesati de tot ceea ce inseamna natura, oameni, expeditii... o altfel de viata, va invit sa ne intalnim... intr-un fel sau altul, variante existand...

Sa auzim numai de bine!
-

duminică, 22 noiembrie 2009

In Esquire - "Cum e sa..."

-
Hey!

Nu... nu am disparut (inca).

Am umblat prin tara invitat sa tin prezentari - Pitesti, Curtea de Arges si la Gura Raului (Sibiu...).
Am mai avut ceva drumuri pe la Bucuresti (acum stau mai mult pe acasa, la Arad)...
Si am inceput lucrul la noi proiecte... care vin in valuri.



Pana una alta, puteti lua numarul din noiembrie al revistei ESQUIRE.

In ciclul Cum e sa... spun si eu despre trairile avute in acele momente de cumpana, cand am ramas fara apa in desertul australian - de unde a pornit totul... ce s-a intamplat in cele 36 de ore... si ce am simtit...

Interviul mi-a fost luat de Ionut Dulamita.



Lectura placuta!
Sper sa va para interesanta...

_______________

Mai mult ca probabil, joia viitoare vom putea dialoga impreuna pe HotNews.ro... unde sunt invitat.

E o treaba mai aparte...

Amanunte va voi da insa in zilele urmatoare, cand voi afla si eu cum se va derula intreaga actiune.
-

duminică, 25 octombrie 2009

Vernisaj expo foto, la Arad

-
Ziua de sambata, cu prezentarea Mongoliei de la Muzeul National de Geologie, a trecut...
Cei prezenti m-au ascultat peste o ora si jumatate... mi-au pus intrebari in completarea celor povestite si aratate... sper ca manifestarea a iesit Ok...
Dar cei ce au fost acolo sunt in masura sa spuna daca au aflat lucruri interesante... si daca am batut sau nu campii...
:)
________________

In alta ordine de idei... peste trei zile va invit la Arad, la o alta manifestare.

Miercuri, 28 octombrie, ora 17, in cadrul Pizza 5 Colturi de la Gemi Center – Micalaca, va avea loc vernisajul expozitiei personale de fotografie 'Singur in Atacama'.

Publicul va putea vedea imagini inedite, surprinse in timpul traversarii, pe jos, de unul singur, a celui mai arid loc de pe glob – desertul Atacama, Chile.
“Am ajuns in locuri necunoscute… si am descoperit forme nebanuite, cu fiecare pas facut mai departe.”

Expozitia va ramane deschisa pana la data de 28 noiembrie.

Pentru a ne intalni insa direct, sunteti asteptati la vernisaj.
Vom povesti impreuna, alaturi de pizza si suc oferite de gazda – Pizza 5 Colturi.

Sponsori:
revista Terra Magazin
Gano Excel
Pizza 5 Colturi
Euroconsult
Centrul Cultural Judetean Arad

Parteneri:
Foto Club Arad
Creative Group
-

joi, 22 octombrie 2009

Va astept la Muzeul de Geologie

-
Reiau informatia cu prezentarea de sambata, de la Muzeul de Geologie.
Dau comunicatul manifestarii, asa cum a fost trimis pe newsletter-ul revistei Terra Magazin.
__________________
-
Sambata, 24 octombrie 2009, ora 16:00, Alin Totorean va sustine la Muzeul National de Geologie o conferinta despre expeditia in Mongolia.
"Liber in stepa" reprezinta intalnirea cu oamenii locului, urmasii lui Gingis Han, cei care l-au primit pe exploratorul revistei "Terra Magazin" cu bolul aburind cu sutei tsai si cu farfuria incarcata cu aaruul, dar si cei care au insistat sa innopteze in iurta si i-au oferit merinde pentru continuarea expeditiei.

"Am lucrat alaturi de ei, tunzand oile şi manand turmele de animale, mulgand iepele şi preparand airag-ul, impletind funii de piele si antrenand caii pentru Nataan. Privirea mi-am imbucurat-o şi cu peisajul neatins, ochii alunecandu-mi pe gheaţa lacurilor vulcanice, picioarele trecandu-ma peste siruri de munţi si falii tectonice, cu finalul prin asprimea desertului Gov-Altay."

Intalnirea are loc in cadrul proiectului "Expeditionari romani pe mapamond", organizat de Muzeul National de Geologie din Bucuresti. Conferinta va avea loc in Sala de Conferinte de la parterul muzeului, incepand cu orele 16:00.

Revista "Terra Magazin" este partenerul media al acestui eveniment.
-

joi, 15 octombrie 2009

Informatii manifestari

-
Revin cu amanuntele restante...

Standul Revistei Terra Magazin, unde am si eu acele colaje foto de care vorbisem anterior, e la nr. 329, sectorul D, etajul 3, in Pavilionul Central - Romexpo.
Nu intru in amanunte, dar la stand, peste zi, nu va fi nimeni.
Voi sta doar eu prin zona, pana duminica - dimineata pozez vacute si tractoare (ca se desfasoara alaturi si targul Indagra Farm...) iar dupa-masa voi mai sta pe la stand, vorbind cu cei ce se opresc la foto.
Daca ajungeti prin zona si NU dati de mine, va las numarul meu de telefon - 0721.228777... ma sunati si vin sa ne vedem...

Iar prezentarea cu Mongolia, de pe 24 octombrie de la Muzeul de Geologie, va incepe la ora 16 si va dura aprox. o ora si jumatate, incluzand discutiile de dupa...
Voi mai aminti de acest eveniment...


Pe aradeni... si pe cei ce sunt in trecere prin Arad... ii invit pe 28 octombrie la vernisajul foto al unei expozitii personale, cu imagini din Atacama...
Locul si ora vi le voi comunica peste cateva zile...
Expun o serie de printuri mari, cu imagini realizate in timpul traversarii desertului Atacama, din 2008.
-

luni, 12 octombrie 2009

Va astept sa stam de vorba...

-
Nu apuc sa ma reobisnuiesc acasa.
Maine seara plec din nou spre Bucuresti... iar de joi si pana duminica ne putem intalni la Targul de Turism, de la ROMEXPO.

Voi avea 44 de imagini expuse sub forma a sase colaje foto, in cadrul standului revistei Terra Magazin.
Am mers pe ideea de colaje foto, pentru ca spatiul avut la dispozitie nu e prea mare... M-am adaptat situatiei.
Imaginile sunt din diferitele mele expeditii.

Nu stiu inca numarul pavilionului si al standului unde voi fi, dar miercuri seara va voi da aici, pe blog, toate detaliile exacte.
Pe durata Targului voi fi mai toata ziua pe la stand, pe langa foto...


Daca nu reusiti sa ajungeti la ROMEXPO, va astept sambata – 24 octombrie – la Muzeul de Geologie din Bucuresti. (ora o voi anunta ulterior...)
Acolo voi incepe un ciclu de intalniri cu publicul, in care voi arata imagini si voi povesti despre experientele traite in peregrinarile prin lume.
Pentru inceput voi prezenta Mongolia, cu nomazii ei risipiti prin stepa si munti. Am trait doua luni si jumatate printre acei oameni... am lucrat cot la cot cu ei... si am avut parte de multe lucruri inedite.


Va invit la ambele manifestari...
Vom putea sta de vorba... va voi raspunde intrebarilor... si sper sa aflati si sa vedeti lucruri interesante.
-

joi, 8 octombrie 2009

Strain?!

-
In cele din urma am revenit in Arad... acasa...
Dar e prima data cand mi se intampla sa ma simt strain... in propria-mi casa!!!

Am intrat in apartament... mi-am lasat geanta deoparte... m-am asezat pe canapea... si am inceput sa ma uit dezorientat imprejur.
Cunosteam lucrurile din jur dar nu le percepeam ca fiind ale mele.
Ma simteam stingher... parca eram in vizita la cineva si nu indrazneam sa fac nu stiu ce, ca sa nu deranjez.

Au trecut cateva ore pana am inceput sa ma simt in largul meu...

Nu mi s-a mai intamplat acest lucru niciodata... chiar si dupa cele cinci luni petrecute in India.
De fiecare data abia asteptam sa ajung acasa... de fiecare data era ceva ce abia asteptam sa revad printre lucrurile din casa...
De data aceasta treburile nu au mai stat la fel... probabil ca m-am obisnuit prea mult cu o viata pe drumuri...
-

sâmbătă, 12 septembrie 2009

In public...

-
Daca tot sunt la capitolul TV si alte manifestari...
Conform programului de emisiuni - luni, de la ora 16:30, la TVR Cultural puteti vedea reluarea emisiunii Garantat 100%, in care am fost invitat cu ceva timp in urma. (emisiune ce initial a avut loc pe TVR 1)

Eu voi fi in a doua parte a emisiunii, invitatul anterior fiind filozoful si eseistul Mihai Sora.

In alta ordine de idei...
Ieri am avut o prezentare cu Australia 2009, la Consfatuirea profesorilor de geografie din Bucuresti... iar azi sunt la Cluj, cu o aceeasi prezentare, la Congresul National de Speologie.


Ideea e ca, sunt manifestari de unde cei interesati pot afla ce a insemnat expeditia in Australia... care a fost treaba cu incidentul de dupa start... si pot vedea care sunt rezultatele cu care m-am intors.
-

luni, 7 septembrie 2009

Pe net, acum...

-
Daca ati pierdut emisiunea transmisa in direct, de ieri seara, de la Realitatea TV... o puteti vedea acum aici, in arhiva de pe site-ul postului.
Dupa partea de inceput a emisiunii, la minutul 6 si 40 sec. imi fac si eu aparitia.
-

sâmbătă, 5 septembrie 2009

Maine, in emisiune la Realitatea TV

-
Salutare, tuturor

Sunt greu de prins pe acasa... sunt si mai greu de vazut la fata. Abia de cateva ore m-am intors de pe crestele muntiilor Fagaras...
Daca ati uitat cum arat si ce mai spun, va invit sa urmariti emisiunea Saptamana de vreme de la Realitatea TV, de maine - 6 septembrie.

Emisiunea va incepe la 18:45 si va dura jumatate de ora, timp in care voi avea si eu o incursiune de cateva minute, fiind invitat in direct.

Nu va voi putea face cu mana, dar gandurile mele de bine vor zbura catre fiecare dintre dumneavoastra - cei care va aruncati ochii pe aici si pe wildtrack.ro


Toate cele bune!
Alin Totorean


P.S. in tura din Fagaras am intalnit cativa oameni de suflet...
va voi povesti despre asta maine mai pe seara... dupa emisiune...
-

duminică, 2 august 2009

Ciudanovita

-
M-am intors de prin sudul Banatului...
Mai exact... am fost la morile din Eftimie Murgu – cel mai intins parc mulinologic din sud-estul Europei – dupa care am luat-o pe jos de-a lungul celei mai vechi cai ferate din tara – cea dintre Anina si Oravita.

Pe la mijlocul drumului pe calea ferata, am poposit la Ciudanovita – o fosta colonie miniera... un loc de unde se extragea uraniul, pana in ‘90.
Cu cateva zile inainte de plecare cautasem informatii pe net, despre aceasta asezare... si am vazut ca este considerata un loc al mortii, unde oamenii se sting de tineri... si unde se nasc copii cu malformatii.

Ajuns in Ciudanovita, nu am vazut si nu am simtit ca lucrurile ar fi chiar asa cum le aflasem dinainte, de acasa. Or fi radiatiile peste anumite limite, dar copii nu sunt cu malformatii si nici handicapati... si tagma batranilor e numeroasa...
Localnicii sunt contrariati de cele aparute prin media... fiindca s-au spus (si) neadevaruri.

Viata insa e grea la Ciudanovita – asta e de netagaduit.
Chiar in localitate – unde mai traiesc vreo 500 de suflete – nu mai e nimic de munca. Mai sunt cativa mineri la conservarea minelor... si, in rest, cam singura alternativa viabila e vreun job la Oravita.
O parte din cladirile insirate pe singura strada existenta sunt distruse... le-au mai ramas (in parte) doar zidurile.
Iar imaginea din jurul... si a celor cateva blocuri locuite, arata chiar saracie.

In schimb, sufletul oamenilor este bogat...
Cei ai locului sunt primitori... volubili... traiesc in comuniune...
Copii asaltandu-ma, mi-au povestit despre meciurile lor de fotbal... si mi-au aratat pestii pe care incearca sa-i pescuiasca, din paraul ce le trece prin fata locuintelor...
Iar noua generatie vine din urma... e inca in carucior.


Am stat putin timp in zona...
Locurile merita insa cunoscute mai pe indelete – pentru oamenii de acolo... si farmecul aparte al muntilor, cu satele risipite printre paduri si fanete.
Nu ratati nici voi un drum prin muntii Banatului...
-

sâmbătă, 18 iulie 2009

Caldura mare!

-
S-a incins atmosfera si pe la noi...
Temperatura aerului a ajuns la 38 grade, asteptandu-se chiar temperaturi cu 1-2 grade mai mari, peste vreo doua zile.

Mai avem ceva insa pana a ne simti ca si in Australia... cel putin d.p.d.v. termic.

In tara la noi, cea mai mare temperatura s-a inregistrat in 10 august 1951... au fost 44.5°C in localitatea Ion Sion - judetul Braila.
Insa peste mari si oceane, in Australia, termometrul a aratat chiar 53.1°C.
Recordul s-a inregistrat in mica localitate Cloncurry, din nord-vestul Queensland-ului, in 16 ianuarie 1889.


Am ajuns in Australia in mijlocul verii de acolo.
Plecand in expeditie tocmai in perioada cea mai calda, am impins lucrurile la extrem...
A fost o experienta inedita...
-

marți, 7 iulie 2009

Noi aparitii in media

-
Aseara am fost la market pentru niste cumparaturi si am luat suplimentul Adevarul de seara.
Ajuns acasa, am avut surpriza sa vad ca pe coperta apar intr-o mica poza, care face trimitere la ultima pagina... am intors ziarul si, intradevar, pe ultima pagina la Oameni - portret, scria despre mine...
Este ok articolul, doar ca unul dintre subtitluri e – "A lesinat ca a ramas fara apa"...
?!... ?!... ?!...
Asta nu stiu de unde e luata... ca nu a fost vorba nici un moment de vreun lesin, in expeditia din Australia.
Nu mi-am pierdut nici o clipa cunostinta... doar ca m-au lasat picioarele cand am ajuns la epuizare, din cauza alimentatiei... Despre aceasta am spus cu fiecare ocazie... si chiar aici, pe blog.
_______


Azi de la ora 11 si in reluare maine dimineata la ora 6:53 ma puteti auzi la radio intr-un mic interviu (5 min.), vorbind despre expeditia din desertul Atacama, de anul trecut. Emisiunea se numeste Comment ca va?... este la Radio Romania Cultural... realizatoarea fiind doamna Anca Ionescu.
_______


In urmatoarele zila va aparea noul numar al revistei Flacara... in care imi gasesc si eu locul, intr-un interviu intins pe trei pagini.
Astept sa apara publicatia la chioscuri, sa o cumpar... sa vad ce si cum e...
-

luni, 22 iunie 2009

Vanatorii... si vanatul

-
Am vazut azi un documentar pe Nat Geo Wild, despre agresivitatea cainilor dingo, din Australia.
In 2001 au ucis un copil... in alt an au devorat un barbat...
Pot fi periculosi... cand au hrana putina dupa secete prelungite... sau cand sunt in perioada de imperechere, din martie-aprilie.

Am avut si eu acel incident cu cainii dingo, cand m-au inconjurat, in plina noapte. Am scris despre asta tot aici, pe blog...
Au mai aparut in peisaj numeroasele specii de paianjeni... si am facut slalom printre serpi.
Printre crocodilii din zona Katherine am stat doar cateva zile...

Acum vad in ansamblu tot traseul parcurs in Australia.
Vad mai bine pericolele – date de relief + viata animala – care mi-au fost aproape...
Dar acum stau confortabil acasa... si rememorez totul detasat...


La finalul documentarului vazut azi, s-a spus – “In salbaticie exista vanatori... Daca ne aventuram acolo, noi putem deveni vanatul...”
-

sâmbătă, 6 iunie 2009

Ultima saptamana...

-
Saptamana care urmeaza va fi ultima din periplul inceput in 4 mai.
Atunci am pornit prin tara, la intalniri cu tineri si oameni maturi... prezentand rezultatele – info + foto – aduse din Australia 2009.

Zilnic am 2-3 prezentari...
Am ajuns cam in toate zonele tarii – din Botosani pana la Resita... din Satu Mare pana la Bucuresti.


Consider importante aceste intalniri directe.
M-as putea limita doar la articole pentru reviste... sau la scrieri pe net.
Dar intalnindu-ma direct cu publicul larg, oamenii pot afla mult mai in amanunt ceea ce a insemnat Australia 2009 si celelalte expeditii pe care le-am derulat anterior... pot afla raspunsuri la intrebarile lor despre aventura si cunoastere...

De fapt, prin imagini si istorisiri incerc sa-i indrept, in special pe cei tineri, spre natura... spre dragoste de viata... si bunatate fata de cei din jur...
-

vineri, 15 mai 2009

Proiectii foto, in Bucuresti

-
In acest sfarsit de saptamana voi avea doua proiectii foto cu 'Australia 2009', in Bucuresti... la care va invit...
Astfel:

Vineri, 15 mai, voi sustine o prezentare la Facultatea de Geografie din cadrul Universitatii Bucuresti, in deschiderea festivitatii de premiere a castigatorilor Concursului de fotografie Foto Practica.
Manifestarea va avea loc in Amfiteatrul Valsan, ora 15:00.

Iar sambata, 16 mai, la ora 18:00, va invit la Muzeul de Geologie... unde ma veti putea asculta... veti putea vedea imagini si vom putea dialoga despre Australia... despre expeditii si fotografie...
Evenimentul este cuprins in programul manifestarilor din cadrul Noptii Muzeelor.

Va astept!
-

sâmbătă, 9 mai 2009

La Garantat 100%

-
Stimati prieteni

Maine, duminica - 10 mai, la ora 23:10 ma puteti vedea la TVR 1, in emisiunea Garantat 100%.
Voi fi intervievat de catre realizatorul emisiunii - dl. Catalin Stefanescu... vorbind despre expeditia din Australia si proiectele initiate.

Probabil cunoasteti aceasta emisiune, ce aduce in atentia publicului "mari personalitati ale culturii romane, dar si oameni simpli care au refuzat sa se resemneze". (precum singura se prezinta pe port.ro...)


Maine seara este emisiuniunea de baza… dar aceasta va fi reluata, conform programului gasit pe port.ro… astfel:

TVR Cultural
Luni (11 mai) ora 17:00
Marti (12 mai) ora 4:00

TVR International
Duminica (17 mai) ora 14:15

TVR 1
Marti (12 mai) 10:10

__________________

Si o ultima informatie - ieri, la Arad, mi s-a inmanat Diploma de Excelenta, de catre Prof. univ Dr. Aurel Ardelean - rectorul Universitatii de Vest "Vasile Goldis".


Un weekend placut, tuturor!
-

joi, 30 aprilie 2009

La Radio Romania Cultural

-
In aceste zile majoritatea sunt la mici si bere... eu sunt pe la microfon...
:)

Maine, 1 mai, la ora 6 si 53 min. voi povesti despre sobolanii de la Deshnok.
Sper sa nu va stric pofta de mancare, de peste zi!
Dintr-un scurt interviu, de cinci minute, veti putea afla ce am facut la... si cum a fost incursiunea in... Templul Karni Mata de la Deshnok (Rajasthan - India) - un loc unde sunt venerate aceste animale.
(Emisiunea se numeste Comment ca va - realizatori Anca Ionescu & Raluca Radulescu)
________

Sambata, 2 mai, la ora 11 si jumatate sunt invitatul doamnei Raluca Radulescu in cadrul emisiunii Calator pe mapamond.
Timp de jumatate de ora veti putea calatori, alaturi de noi, pe meleagurile australiene.

Se subintelege - ambele emisiuni sunt la Radio Romania Cultural.

Probabil ca voi face rost de inregistrari si le voi pune pe net, sa poata fi ascultate si ulterior...
-

duminică, 26 aprilie 2009

Aparitia la Realitatea TV - amanata

-
Anuntasem aseara aici pe blog ca azi, 26 aprilie, voi fi in direct la Realitatea TV, in emisiunea Saptamana de vreme.
Din pacate, acum cateva minute am fost anuntat ca se amana invitatia in emisiune... din cauza cutremurului care a avut loc aseara, in zona Vrancei (5,3 grade pe scara Richter).

S-au dat lucrurile peste cap si la postul de televiziune... interventia mea cu Australia urmand a fi reprogramata... cutremurul de la noi avand intaietate...

In desfasurarea lucrurilor mai apare uneori si neprevazutul.

Sa aveti o saptamana frumoasa!
Alin Totorean
-

Incidentul din desert (II)

-
Zilele trecute ma gandisem ca deja se cam stie ce mi s-a intamplat cu adevarat, in acele zile care au precedat recuperarea mea din desert... si mi-am zis ca nu mai revin, repetand aceleasi lucruri spuse deja in interviurile date in presa, la radio si TV.
Dar am inteles ca sunt persoane care au pierdut interviurile respective... si sunt in continuare in asteptarea informatiilor care sa elucideze “misterul”.

Asa ca, continui subiectul...
________

Despre faptul ca nici un moment nu a fost vorba de o ratacire, am scris deja aici.

Un alt amanunt insa este cel cu deshidratarea.
Aceasta a fost doar o rezultanta!!!... si NU am ramas fara apa atata timp cat am putut sa umblu.


Ce s-a intamplat atunci, de fapt ?... in intervalul 15-21 ianuarie...

Eu am intrat in traseu cu o indispozitie la stomac... mi-era dat peste cap... si nu am mancat mai nimic.
Dupa start, in zilele urmatoare, am consumat in fiecare dintre zile doar vreun pumn de arahide + migdale + nuci caju – principalul amestec de hrana pe care il aveam...
Mi-a fost rau... dar am mers mai departe...
Ma gandisem ca nu va fi bine... dar mi-am zis ca intr-o zi-doua imi va trece problema si voi reveni la normal...
Am tot avansat spre lacul Amadeus unde urma sa-mi las grosul echipamentului, dupa care urma sa ma reintorc la Yulara – localitatea de langa monolitul Uluru – sa mai iau apa... dupa care, cu cantitati sporite, sa ma reintorc la lacul Amadeus, sa-mi regasesc echipamentul si sa-mi continui expeditia mai departe spre Kings Canyon.
Mi-am vazut de drum fara sa mananc mai nimic...

Ei bine... am ajuns la cinci km de lac... si deja ma clatinam pe picioare din cauza epuizarii data de lipsa alimentatiei, la care s-a adaugat caldura excesiva, greutatea mare a intregului echipament si parcursul dificil, prin toata vegetatia si peste nisipuri....

Mi-am lasat in apropierea lacului rucsacul mare cu echipamentul principal... si am pornit pe drumul de intoarcere spre Yulara.
Am inceput sa am tot mai mari greutati in a ma tine pe picioare... problema s-a agravat rapid... astfel ca in doar trei ore, in dimineata de 19 ianuarie, am ajuns sa nu mai pot umbla. Ma ridicam de jos sa pornesc si genunchii imi cedau – cadeam la loc, sleit de puteri.
Cu greutate reuseam sa merg cateva minute... dupa cate mai mult de jumatate de ora de pauza.
Nu ma mai puteam misca din loc!

Apa insa am consumat... pana la un moment dat, cand mi s-a terminat!
Mergeam de-a busilea... nu am renuntat din prima...
Speram sa ajung la cei doi litri de apa lasati in urma in zilele anterioare, stiind ca ma voi reintoarce la Yulara... dar nu mai aveam nici o sansa. Iar ca sa ajung pana in localitate, nici atat...

Astfel ca pe 21 ianuarie dimineata, cand incepea o noua zi cu temperaturi de peste 55 de grade in plin soare... fara apa si fara a putea manca... fara a mai putea face un pas... am dat alarma...


Daca nu as fi avut probleme cu stomacul si as fi mancat, toate mergeau Ok.
As fi avut energie sa ajung langa lacul Amadeus... sa-mi las echipamnetul si sa ma reintorc la Yulara pentru a-mi reimprospata stocul de apa.
Dar daca nu m-am mai putut misca din loc, toate planurile mi s-au dat peste cap.
________

In desertul Atacama am mai ramas fara apa in doua zile (cu interval intre ele).
Atunci nu am avut probleme majore – doar simptomele normale unei deshidratari.
Am mancat insa normal, corpul beneficiind de combustibil... eram in forta...


In Australia insa lucrurile au decurs cu totul altfel...
(va urma)
-

sâmbătă, 25 aprilie 2009

La Realitatea TV

-
Maine – duminica - 26 aprilie, intre orele 18,45-19,15 voi fi prezent pentru cateva minute in cadrul emisiunii “Saptamana de vreme”.

Care dintre dumneavoastra e pe acasa si este interesat ma poate asculta... iar comentariile pro sau contra le astept aici, pe blog.
:)
-

sâmbătă, 11 aprilie 2009

Incidentul din desert (I)

-
Pentru cei care nu au prins niciun interviu dintre cele pe care le-am dat deja in media (presa, Tv, radio)... hai sa fac lumina in cazul celor intamplate in desert, cand am solicitat sprijinul autoritatilor australiene.

La vremea aceea am spus doar ca informatiile aparute in media au fost eronate.
Vina a fost a australienilor, care au dat stirea fara a ma intreba despre mersul lucrurilor. Nici un politist nu a vorbit cu mine... Si-au dat si ei cu parerea si au considerat cazul similar altora cu care s-au mai confruntat – “turist ratacit”.

Cei din Romania au preluat stirea ca atare... chiar nu au nici o vina...
Din cauza aiurelilor scrise in comunicatul australienilor, au aparut si discutii contra... legate de expeditie.

Asadar...

NU AVEAM CUM SA MA RATACESC...
Nu am fost “turist RATACIT”...

In zona in care eram – chiar si cu o zi si ceva inainte de a face apel – de pe oricare duna vedeam in stanga monolitul Uluru iar in dreapta stancile Olgas... si intre ele stiam ca se afla localitatea Yulara.
Fara GPS, busola, harta... stiam in orice moment incotro trebuie sa ma indrept...
La momentul respectiv nu aveam nevoie de absolut nici un accesoriu pentru orientare, pentru a tine drumul spre civilizatie...
(va urma...)

:)
-
P.S. Iar daca as fi avut nevoie atunci de GPS, nu se punea problema sa nu-l stiu folosi...
A fost a doua expeditie in care l-am avut. Cu un an in urma am traversat Atacama folosindu-ma de acelasi instrument... asa ca butonez la el si ii interpretez cele aratate fara nici un impediment.
Ca si in Atacama, nu am avut nici o harta introdusa in el, fiindu-mi de folos altfel... si e de o alta constructie fata de cele pe care le stie lumea pe bordul autoturismelor.

Dar la GPS voi reveni cand voi vorbi despre echipamentul folosit in expeditie...
Oricum... mi-a fost cel mai bun prieten, in lungul sutelor de km parcursi in pustiul sud-american sau acum, pe taramul australian.
-

miercuri, 8 aprilie 2009

Invitatie

-
Vineri, 10 aprilie, ora 17,45... sunteti invitatii mei in clubul Green Hours.

Voi fi intervievat de Catalina George si Ovia Herbert... subiectul principal fiind expeditia din Australia.
Dar vom ajunge si prin desertul Atacama, Mongolia sau India.
Alaturi de vorbe, veti putea vedea imagini din locurile despre care se va discuta.

Va fi prezent si artistul plastic Aurel Cogealac, vorbind despre picturile sale.

Manifestarea face parte din Efectul de seara - un proiect initiat de catre cei doi moderatori mai sus amintiti... si care inseamna intalniri in Green Hours, cu oameni de arta si cultura.

adresa Green Hours - calea Victoriei, nr. 120

Haideti in club, sa vorbim direct despre scopul expeditiilor pe care le fac... ce inseamna ele... care le e rezultatul... si despre orice altceva legat de proiectele personale.
Va astept...
-

luni, 6 aprilie 2009

Interviuri

-

Azi, de la ora 21 si cinci minute, voi povesti despre expeditii si calatorii intr-o emisiune la Radio Romania Actualitati.

Iar aici puteti vedea aparitia la 'Neatza cu Razvan si Dani', de la Antena 1.
Si au mai fost si altele...
-

vineri, 3 aprilie 2009

Primele prezentari multimedia

-
Primul set mai consistent de imagini din Australia l-am prezentat la conferinta de presa ce a avut loc marti, 31 aprilie.
Dar in acest weekend ies cu imaginile in fata publicului larg...

Sambata voi avea o prima prezentare in plen la Universitatea Spiru Haret - Facultatea de Geografie si Geografia Turismului, participand la Simpozionul International de Geografie "Perceptie, cunoastere, constientizare si actiune".
Adresa unde are loc simpozionul - Bv. Timisoara, nr. 58... iar eu ma voi desfasura timp de jumatate de ora, cu incepere de la 9,30...

Duminica voi avea o noua prezentare in plen, la un alt simpozion - "Geografie intre teorie si practica"... manifestare ce are loc la Colegiul National Gh. Lazar.
Expunerea mea va dura tot jumatate de ora, de data asta incepand cu ora 10.
Colegiul se afla langa Parcul Cismigiu, pe bdul. Regina Elisabeta, nr. 48.

La ambele manifestari vor fi prezenti, in principal, distinsi profesori si cercetatori... dar probabil si elevi.
In expunerile mele voi prezenta latura stiintifica a expeditiei Australia 2009, punand accentul mai putin pe aventura si senzational.

Va invit cu placere la ambele manifestari...
-

luni, 30 martie 2009

Programul

-
E saptamana interviurilor...
Aseara - duminica, 29 martie - am fost dat la Stirile ProTV...
Iar urmatoarele emisiuni la care voi ajunge, sunt trecute alaturi, pe pagina.
Datele exacte a aparitiilor la Happy Hour si Garantat 100% nu le stiu, dar cum voi afla, le voi afisa pe blog.
Am pus intervalul orar al intregii emisiuni, la fiecare aparitie, pentru ca nu stiu exact momentul in care voi urma eu.

Conferinta de presa va avea loc marti, 31 martie, ora 14... la Institutul de Geografie al Academiei Romane, Bucuresti.
pentru doritori - adresa: str. Dimitrie Racovita nr. 12

La Arad voi ajunge abia peste vreo 10 zile.
-

sâmbătă, 28 martie 2009

Dincolo de limite

-
Daca nu ati luat editia printata Enciclopedica - Dincolo de limite, editata de Cotidianul... puteti intra aici, pe net... sa cunoasteti "exploratori ai teritoriului de dincolo de banal".

Apar si eu... singur prin pustietaturile Terrei...
-

INTORS IN TARA

-
Salutare, tuturor!
Am reajuns pe pamant romanesc...

Dupa vreo 30 de ore de zbor, am ajuns intr-un final sa ma racoresc, in aerul primaverii de la noi.
Am fazut si zapada, survoland Carpatii. Mai am insa pana sa ajung pe munte, sa o simt sub talpi...
Ma asteapta vreo zece zile pline... cu interviuri , aparitii pe la emisiuni Tv... conferinta de presa de marti... si un prim simpozion, unde voi avea o prezenare a expeditiei.

Inca mai pot simti Australia, la propriu... cautand prin ungherele echipamentului prafuit.
O am insa in minte... mult mai vie...

-

marți, 24 martie 2009

Dileme... neclaritati...

-
De ce “primul”… singurul”?
De ce “explorator”?
Care e castigul societatii de pe urma proiectelor initiate si ce aduc ele asa deosebit?
… si altele de gen…

Voi lua la rand toate aceste dileme, incercand sa clarific lucrurile.
Am spus ca o voi face cu ceva timp in urma, cand inca eram in desert… vazand, in urma unor comentarii aparute, ca sunt persoane cam nedumerite in ceea ce ma priveste si proiectele derulate.

Am terminat munca de teren… urmand acum partea de comunicare.
Asta insemnand expunerea rezultatelor adunate – foto si informatii diverse – la care se adauga dialogul cu dumneavostra… mult mai amplu decat cel sustinut din salbaticie.

Pe moment, ordonez fotografiile, incercand sa vad ce s-a adunat in cele doua luni efective de umblat prin deserturi. O sa-mi continui munca si pe drumul spre casa.
Maine dimineata iau un prim avion din Alice Springs… mai urc pe rand in alte trei… ca intr-un final, vineri la ora 14,40 sa aterizez pe Otopeni, Bucuresti.

Pana la o noua "reauzire", toate cele bune!
:)
-

luni, 23 martie 2009

"Australia 2009", la final

-
Crocodilii de langa Katherine au ramas in urma… au scapat de mine si cangurii, speriati de aparitia unui “roman ratacit”.
Sunt reintors in Alice Springs… si am incheiat “Expeditia Terra Magazin – Australia 2009”.

Imi spal hainele… imi carpesc pantalonii… si imi fac bagajul, sa o pornesc catre casa.
:)
-
P.S. Normal… am terminat doar treaba de pe teren… caci urmeaza munca de dupa…
Acum nu mai am nici o scuza, sa nu pun foto si info aici, pe blog… si articole noi pe wildtrack.ro
-

duminică, 15 martie 2009

Transmisiunile?!

-
Am fost intrebat - cum reusesc sa postez materiale pe blog, fiind aflat in mijlocul salbaticiei?
Pai uite o foto, aici...
(pe coperta revistei Terra Magazin, din luna martie)

O sa revin cu detalii despre sistemul folosit, cand voi spune de echipamentul folosit in aceasta expeditie...
-

Cad stropi

-
Simt, in sfarsit, primii stropi de ploaie, pe propria-mi piele.

E a doua seara cand se aduna nori negrii… tuna… fulgera… bate vantul de-mi zgaltaie cortul din toate incheieturile… si cade o ploaie sanatoasa…

Dar asta nu in mijlocul desertului, unde mi-ar fi prins bine.
Totul se intampla pe platoul dintre raul Katherine si mlastinile Kakadu, din nordul Australiei. Sunt in aceasta zona, incercand sa o strabat cat mai mult.
-

sâmbătă, 14 martie 2009

Vizita nocturna

-
In drum spre varful Zeil si in ultima zi pe raul Finke am avut parte de trei intamplari cu totul inedite.
Doua dintre ele sunt greu de crezut, mai ales ca nu am nici o fotografie, ca dovada. Oricum, acestea le voi povesti in numarul din mai al revistei Terra Magazin.

Cea de-a treia intamplare… e de fapt o intalnire.

Spre… si de pe… varful Zeil, am umblat si noptile. Asta pentru a castiga cat mai mult teren, avand de parcurs 70 km intr-o zona accidentata… ziua la 40 grade… cu apa dramuita, ca de obicei.
In cursul noptii mai faceam si cate o pauza – ma intindeam direct pe jos, cate o jumatate de ora…
In fine…
Intr-un astfel de moment, in care chiar si atipisem… ma trezesc, auzind fosnet in jurul meu…
Aprind lanterna…
Si vad trei caini Dingo dandu-mi roata, la vreo doi metri distanta.

Nu s-au speriat de la lumina.
Nici nu au dat semne de mare agresivitate.
Pastrau distanta… si se invarteau in jurul meu… scotand un marait si aratandu-si coltii…

Am reusit sa fac unuia o foto…
-

marți, 10 martie 2009

Peste 700 km!

-
Cam atat s-au adunat pana acum… parcursi pe jos…

Ultimele zile probabil ca au fost cele mai grele.
Am mers zi-lumina… si peste jumatate din fiecare noapte… incercand sa strabat zilnic distante cat mai mari. Au fost zile cand am dormit doar 3-4 ore.
Asta datorita problemelor de realimentare cu apa… dar si pentru a mai recupera ceva din timp, pentru a-mi ramane cel putin zece zile pentru zona de nord, in care mai trebuie sa ajung.
-

luni, 9 martie 2009

Final pentru prima etapa

-
Hello!

Am revenit la civilizatie...
De cateva ore am ajuns in Alice Springs.

Dupa ce am urcat pe varful Zeil si am mai parcurs o ultima portiune pe raul Finke, am finalizat prima parte a expeditiei Terra Magazin – Australia 2009.

Aici puteti vedea comunicatul oficial si foto pe care mi-am facut-o pe varf…

____________________

Ar fi trebuit sa merg pana la Mount Stuart si apoi la Devil’s Marbles dar din cauza incidentului de la start am pierdut doua saptamani… am mai pierdut timp si pe traseu din cauza dificultatilor intalnite si astfel, din lipsa de timp, am fost nevoit sa scurtez traseul.
Pierderea nu este semnificativa, pentru ca deja am atins medii naturale asemanatoare celor in care ar mai fi trebuit sa ajung… deci ca informatie si foto nu as fi gasit ceva cu totul nou… doar mici diferente.

Acum insa nu voi sta locului…
In 12 martie pe la pranz voi fi deja in Katherine, in nordul extrem al continentului.
De aici voi porni spre platourile si mlastinile din Kakadu, pentru a strabate o zona cu totul diferita fata de tot ce am intalnit pana acum.
-

sâmbătă, 7 martie 2009

In revista Terra Magazin, din luna martie

-
Luandu-ma cu munca de teren, am omis sa va fac cunoscut un lucru important – ca puteti citi in detaliu, in numarul din martie al revistei Terra Magazin, despre traseul parcurs si cele intamplate in prima parte a expeditiei…
In exclusivitate am relatat in articolul din revista despre acele prime zile… ce s-a intamplat pana cand am fost nevoit sa cer sprijinul…
Alaturi de fotografiile ce insotesc articolul, ma puteti vedea si in fotografia de pe coperta revistei.

Era bine sa va fi facut cunoscut acest fapt cu ceva timp inainte, sa o fi putut comanda, in caz ca doreati sa aflati detaliile.
Scuze-le mele!

Va invit sa intrati pe www.terramagazin.ro sa vedeti coperta si sa cititi un fragment din articol… si bineinteles, si altela cuprinse pe site-ul revistei.
Daca va logati, dati si peste o serie de imagini video...
:)
-

Tot pe drum...

-
O noua dimineata…
Doua zile – zi lumina – si o noapte mi-au trebuit sa ajung pe varful Zeil.
Acum ma reintorc de pe el.

Peste 3-4 zile voi ajunge mai la liman… imi voi mai trage si eu sufletul... si va voi povesti in detaliu despre cele intamplate pe aici, in ultima perioada.

Ii voi raspunde si lui “un aradean oarecare”, la cele scrise in comentariul sau.
Asemenea lui, si altii isi pun intrebari asemanatoare… si asteapta raspunsuri…
-

sâmbătă, 28 februarie 2009

Probleme cu ochii

-
De mai bine de doua saptamani ochii imi sunt rosii, plini de sange… si imi supureaza mai tot timpul.
Peste noapte supurarea se usuca, pleoapele se lipesc si efectiv, dimineata nu-mi pot dezlipi ochii! Trebuie sa-i umezesc putin si sa-i curat, sa pot vedea si eu lumina zilei…

E o infectie… vreo conjunctivita…

Imi pun picaturi – 2-3 zile e mai Ok… supuratia se mai atenueaza… dupa care iar revine din plin.
Roseata… sangele… nu apuca insa sa dispara deloc.
-

Riscuri

-
De obicei imi continui deplasarea zilnica si dupa ora 20, cand se intuneca.
Au fost nopti cand am mers aproape non-stop, pentru a castiga teren.
Ca sa economisesc bateriile cand ma opresc, sting lanterna pentru cateva minute… si uneori ma intind direct pe jos.
Zilele trecute cand am reaprins-o, dupa o faza din asta, imi tinea de urat un scorpion… statea langa mine…

S-a intamplat altadata sa atipesc chiar si o ora, stand intins asa, direct pe jos… si cad am dat sa repornesc, am vazut in jurul meu urme proaspete de soparla.
… de sarpe nu am vazut, cum ca mi-ar fi dat tarcoale… doar semne vad pe unde trec…

Nu am cum sa duc ser antivenin… si la modul cum merg si pe unde calc, nici nu ma prea pot feri de vreo eventuala muscatura... nu as apuca sa vad sarpele.
Merg doar cu speranta ca voi fi norocos…
-

Printre balti

-
Ei, bine…
Am intalnit ochiuri de apa si mai aratoase… mai tentante pentru a bea din ele.
Balta din imaginea precedenta era cu vegetatie la suprafata… dar si plina de plantute mici, verzui, care “inotau” prin apa.
Si chiar am baut din acea balta… nu a fost o foto doar pentru impresie!

Mormolocii sunt oricum prezenti peste tot… si in unele balti am vazut si pestisori, de pana la 10 cm lungime.

Este foarte grea inaintarea pe raul Finke.
Mergand in lungul albiei secate, dau mai mult de nisip, in care ma afund din greu.
Sunt nevoit sa fac pasii extrem de mici.. viteza tinzand spre zero…
-

luni, 23 februarie 2009

Alimentatia

-
Chubalito m-a intrebat cu ceva timp in urma – care mi-e dieta?

E tare simpla… si anosta…
Am cam acelasi meniu ca si in Atacama…

Mi-am facut o combinatie de arahide + migdale + nuci caju… si stafide..
Am avut si ceva lapte praf si cereale… dar astea mi s-au terminat dupa ceva timp de la start.
Asa ca, neavand de ales, mananc acelasi lucru zi de zi, la fiecare masa…

Nu pot cara conserve… sau altceva, ca sa mai diversific… Si asta din cauza greutatii care s-ar aduna…
Merg pe cantitate redusa de alimente, care sa-mi dea un maxim de calorii si cat mai multe proteine, pentru refacere. Si trebuie sa tin cont de temperatura extrema la care si alimentele trebuie sa reziste, fara sa se altereze…
Cu prima posibilitate imi voi reimprospata stocul de cereale si lapte praf, alaturi de semintele care sunt pe terminate.


Mai iau niste polivitamine... calciu + magneziu… si ceea ce consum suplimentar, pentru un plus de vitalitate si o buna functionare a organismului sunt Ganoderma si Sakanno, pe baza de Ganoderma Lucidum, de la Gano Excel - si ma simt Ok...
:)

Plin de viata…

-
Pe Ziarul Stiintelor, Catalin Mosoia a scris cateva randuri din cele ce i-am povestit despre viata din jurul meu, de aici, din mijlocul desertului…
Gasiti pe site-ul lui si cateva imagini trimise, redand realitatea inconjuratoare…

Va invit sa le vedeti - Ziarul Stiintelor...
-

duminică, 22 februarie 2009

Raul Finke

-
Este secat… doar ca pe albia lui mai gasesti ochiuri de apa.

Am ajuns la rau… si am pornit-o in amonte.
Voi urca pe cursul acestuia pana la muntii MacDonnell, unde voi coti la stanga… ajungand in cele din urma la craterul de meteorit Gosse Bluff si pe varful Zeil (cel mai inalt din teritoriul de nord australian – 1531 m).

Este un mare ocol, dar e singura varianta posibila, in urma renuntarii la drumul prin Areyonga.

Cel putin pe noul tronson, pe raul Finke, am siguranta apei... dar parcursul este chiar mai dificil pe anumite portiuni, decat in desert sau peste munti.

P.S. remarcati in ambele imagini culoarea 100% naturala capatata de camasa – praf, mizerie, sudoare…
:)
-

Satelitii?!

-
nu-i inteleg…

De la Petermann Hills, in portiunea de desert… si apoi pe cursul raului Finke nu am avut deloc semnal de satelit.
Cu toata tehnologia ce o port in spate, am ramas al nimanui…

In portiunea amintita nu au dat vreun semn de viata nici Inmarsat, pentru a mai scrie pe blog si a mai trimite cate un e-mail… si nici telefonul pe Thuraya, pentru a anunta pa acasa ca inca mai misc si sunt Ok.
Desi, cu mult mai la sud – deci mai departe de sateliti – am avut semnal din plin.

De aici tacerea mea pe blog, din ultima perioada…
-

Modificari

-
Mi-am schimbat traseul!

Ajuns in capatul estic al muntilor Petermann, am lasat deoparte varianta initiala ce m-ar fi dus prin mica comunitate de aborigeni Areyonga. Ajuns aici, riscam sa nu primesc apa deloc, chiar daca crapam + plata unei amenzi consistente, neavand autorizatie de acces in zona (care e obligatorie).
Cu toate riscurile acestea, pornisem pe ideea ca trec prin Areyonga, fiindu-mi drumul cel mai scurt spre craterul de meteorit Gosse Bluff.
Dar am dat deja de lucru autoritatilor… si mi-am zis ca nu e neaparat cazul sa devin din nou subiect de stiri…

Prin urmare, coborat de pe terenul stancos, mi-am continuat drumul spre est.
Am avut parte de o noua portiune de desert, relativ plata, cu peisajul deja cunoscut – iarba tepoasa si aglomerari de tufe si copaci… nisip… caldura infernala si cohorta de muste fiind oricum, atotprezente.

Astfel ca dupa sase zile peste Petermann Hills si bucata de desert, cu apa dramuita la minim… in ultima zi mai mult fara!... am ajuns in cele din urma la raul Finke…
-

joi, 12 februarie 2009

Piatra sub talpi

-
Nisipul a ramas in urma… am schimbat decorul…

De trei zile o tin numai printre bolovani si rupturi de panta… vai abrupte si proeminente stancoase.
Trunchiuri contorsionate, macinate de vreme… tufarisuri si plante suculente… ierburi mai mult sau mai putin inalte… se inghesuie unele intr-altele, facand inaintarea un cosmar.
Si totusi, se poate!

Acestea sunt dealurile Petermann – nu foarte inalte, dar extrem de accidentate.
Maine sper sa cobor de pe ele, ajungand la capatul lor estic…
-

Au aparut si foto restante

-
Am adaugat foto, la postarile anterioare.
Cautati… :)
Le vedeti incepand de la ‘Am ajuns "dincolo" ‘ … si va puteti face o prima impresie vizuala despre locurile parcurse…
-

Pe www.terramagazin.ro

-
In numarul din aceasta luna al revistei Terra Magazin mi-a aparut un articol despre Barrington Tops National Park, din estul Australiei. Acolo am strabatut, in parte, valea raului Williams + imprejurimile, in primele zile de pe taramul australian.

Daca nu ati “prins” revista, intrati pe www.terramagazin.ro... va logati (dupa ce va faceti cont)… si puteti vedea o parte din articol + o galerie foto + imagini video din Barrington…

Da… am cu mine si o mica camera video.
Nu am timp sa realizez imagini remarcabile. Am luat-o doar in ideea de a surpinde putina miscare – viata animala, daca am ocazia… sau macar bataia vantului.

Si in aceasta expeditie, ca si in precedentele, fotografia ramane de baza!
-

luni, 9 februarie 2009

Probleme cu foto...

-
Am pregatit o serie de imagini foto la postarile anterioare... imagini din locurile parcurse...
Din pacate nu mi se incarca pe blog... e pe undeva o problema.

Sper sa se rezolve situatia... si le voi adauga ulterior...

Cum am promis, va voi scrie si (sper ca...) arata imagini de pe inaltimile spre care pornesc azi.


Toate cele bune!

Alin Totorean
:)
-

duminică, 8 februarie 2009

Urmatoarea etapa

-
Dupa doua zile de odihna, maine voi pleca mai departe.

Am de strabatut aprox. 180 km pana la craterul de meteorit Gosse Bluff.
Pana acolo voi avea de trecut un teren muntos, extrem de accidentat – George Gill Ranges si James Ranges. Locurile sunt stancoasee, cu o serie de abrupturi.
Pe la mijlocul drumului spre Gosse Bluff voi ajunge intr-o localitate – Areyonga – singurul loc de realimentare cu apa si mancare, pentru aceasta etapa.

Lucrurile se pare ca intra pe fagasul normal, privind mersul expeditiei… sper sa nu mai apara vreun incident neplacut.

Urmatoarele vorbe si fotografii le veti putea gasi aici, pe blog, peste 3-4 zile… trimise de pe inaltimile din George Gill Ranges.
Pana atunci, toate cele bune!
-

Pasaportul

-
Pe site-ul unui ziar, citind stirea despre repornirea expeditiei, cineva mi-a atras atentia sa nu-mi uit pasaportul…
:)

Aparuse in media ca le-am cerut salvatorilor sa-mi recupereze pasaportul, aflat la ceva distanta de locul in care ma gasisera pe mine.

In acele momente pasaportul ar fi fost ultimul lucru la care m-as fi gandit.
Mai important ar fi fost echipamentul…


Am urcat in elicopter… si in cele 2-3 minute pana am decolat, unul dintre piloti m-a intrebat de acte. De ce erau asa importante acestea, in acel moment?... Nu stiu.
Poate omul voia sa se asigure ca eu sunt romanul pentru care s-a dat alarma si ca nu au recuperat de fapt pe altcineva…
Cert este ca i-am spus ca nu le am… ca pasaportul imi este impreuna cu o parte din echipament, la 3-4 km distanta. I-am aratat pe GPS coordonatele locului, dar NU l-am rugat eu sa mearga sa-mi ia lucrurile. Dupa ce ca m-au gasit, nu puteam sa mai am si alte pretentii – eram constient ca nu sunt intr-un taxi.
Am decolat si am zburat insa spre locul unde imi lasasem rucsacelul si geanta cu echipamentul foto… le-am recuperat… si am pornit spre Yulara.


In geanta foto imi tin intotdeauna si pasaportul, banii, cardul, alte acte…
Mi le-as fi recuperat si pe acestea fara probleme, ulterior… asa cum mi-am regasit intact si grosul echipamentului, ramas langa lacul Amadeus. Nu se punea problema ca ar disparea… ca nu mai umbla nimeni in mijlocul pustiului…
-

Un scenariu imaginat

-
Imi vedeam un altfel de sfarsit in aceasta expeditie…

Ma gandeam ca dorm in cort, in mijlocul salbaticiei.
Si, cum Australia este tara cangurilor si sar in toate directiile ca lacustele… si ca sunt cu duiumul, vine unul mai nataflet si hop! – sare pe cortul meu… ma face “placinta”… si isi vede de drum mai departe.

Si apoi o stire de senzatie – Alin Totorean gasit strivit de un cangur…
Mai e insa destul pana la finalul expeditiei… cine stie?!


E tara cangurilor, dar din pacate, cu exceptia catorva din aceia pitici, pe care i-am vazut in Barrington Tops Nat. Park, in primele zile petrecute in Australia… nu am vazut vreunul in tot desertul strabatut pana acum.
Am avut parte doar de compania camilelor salbatice…
-

Kathleen Springs

-
Am ajuns si la o prima sursa naturala de apa – Kathleen Springs.

Dupa setea cronica de care beneficiez, a fost o binecuvantare.
Mormolocii au luat-o care incotro… lacustele moarte ce pluteau la suprafata nici nu au mai contat… am filtrat apa si mi-am “inundat” celulele, cu lichidul vital…

Baie am facut doar a doua zi, in Kings Canyon… intr-un ochi de apa asemanator, doar cu ceva mai mare.
-

Deshidratat

-
Cam intreaga expeditie voi fi deshidratat.

La temperaturile de aici, daca te misti pe afara, un consum normal ar fi de 1 litru apa/ora!

Va dati seama ca NU am cum sa duc in spate 10 litri apa/zi x n-spe zile cat am intre doua puncte de realimentare.
Voi fi nevoit sa merg la limita cu apa – 4 l/zi... si sa ma rehidratez din plin, cand ajung la urmatoarea sursa de apa…
-

Pe o plita incinsa

-
In orele pranzului incerc sa stau locului.
Caut un copacel si trag la umbra lui. Frunzisu-i rar nu ma apara insa complet de bataia directa a soarelui.
Iar de caldura oricum nu prea scap.
Nisipul este asa de infierbantat… de parca as sta pe o plita incinsa.
Aerul e chiar mai greu respirabil decat daca as fi in picioare, miscandu-ma.
Consumul de apa e insa mai mic, netranspirand asa de mult.
Si atunci stau totusi, chinuit, 3-4 ore… dupa care o repornesc…
-

Am ajuns "dincolo"



-
Sunt stors de puteri… dar am iesit la liman!
Am reusit in final sa trec peste toate greutatile si am incheiat cea mai lunga etapa fara realimentare cu apa, a expeditiei – aprox. 135 km.

In seara de 29 ian. am repornit din Yulara… mi-am regasit echipamentul langa lacul Amadeus… dupa care trei zile mi-am continuat drumul spre nord.
Inotand prin vegetatie… afundandu-ma in nisip… rugandu-ma sa nu calc pe vreun sarpe… si gandindu-ma la urmatorul gat de apa, ce urma sa-l beau la fiecare jumatate de ora… am ajuns in cele din urma la Kathleen Springs… si Kings Canyon.

Pe tronsonul parcurs, pe langa caldura extrema – la care ma asteptam – dificultatea majora la inaintare a fost vegetatia extrem de deasa. Asta a incetinit foarte mult viteza de inaintare iar pe alocuri a necesitat chiar ocoluri.
In Atacama nu am vazut nici fir de iarba… iar aici nici nu ai zice ca esti in mijlocul unui desert…
-

sâmbătă, 31 ianuarie 2009

R.A.I.

-
Dupa incidentul din 21 ianuarie am petrecut doua zile in spital.
La refacerea mea au contribuit o serie de cadre medicale, a fost nevoie de aparatura, mi s-au pus la dispozitie o serie de utilitati.
Toate acestea au dus la niste costuri, suportate in final de catre Roumanie Assurance International S.A. (R.A.I.).

Tin sa multumesc conducerii acestei societati, pentru intelegere si sprijinul acordat.
-

Dupa incident...

-
Am primit multe mesaje de incurajare - pe mail-ul personal, in comentariile de pe diverse site-uri, aici pe blog - pentru a-mi continua expeditia.

Nu apuc sa raspund fiecaruia in parte... dar va asigur ca gandurile mele zboara spre fiecare dintre voi, cei ce-mi sunteti alaturi.

Va multumesc tuturor!
-

DIN NOU IN SALBATICIE...

-
Pe 29 seara am repornit expeditia.
Yulara a ramas in urma si am reintrat in traseu. Am pornit-o spre lacul Amadeus, in apropierea caruia mi-a ramas echipamentul, intr-o tabara avansata. Pe 21 ianuarie salvatorii mi-au recuperat doar echipamentul foto si rucsacelul in care aveam cele strict necesare - lucruri pe care le aveam atunci in apropiere. Grosul echipamentului mi-a ramas insa in mijlocul pustiului.

Acum e 31 ianuarie, seara... am ajuns langa lacul Amadeus... si mi-am regasit echipamentul.
Totul este intact si functional, putand asterne aceste randuri pe blog.

Imi voi continua drumul spre Kings Canyon, precum e prevazut in traseul expeditiei. Pana acolo mai am inca trei zile de mers, in conditii inumane.
Sper sa nu apara noi surpize si sa nu dau subiect de stiri, din nou, intregii lumi...
-

duminică, 25 ianuarie 2009

Informatii eronate in media....

-
Cateva aspecte vreau sa le clarific - lucruri care au aparut eronat in media australiana si preluate ca atare in intreaga lume (inclusiv in Romania).
De aici probabil si unele comentarii rautacioase asupra incidentului.

1. Nu m-am ratacit nici un moment.
In aria respectiva nici NU aveam cum!

Terenul este valurit in zona si pe orice damb urci vezi monolitul Uluru, stancile Olga si intre ele stii ca e localitatea Yulara.
NU ai nevoie de harta, de GPS sau altceva pentru a stii directia de reintoarcere spre Yulara.

GPS-ul insa mi-a fost de mare ajutor la incident, cand pilotii au stiut exact locul in care sunt. Va dati seama ce insemna altfel, sa ma caute pe sute de km patrati...

2. NU am plecat cu doar 4 litri de apa la mine!!!

3. Si surpriza!!!....
terminarea stocului de apa, respectiv deshidratarea au aparut datorita altor probleme.
Deci nu deshidratarea a fost problema principala ci aceasta una secundara, ca rezultanta a altora...

Despre ce s-a intamplat de fapt, vom vorbi insa intr-o alta zi.
:)
-

E plin de "Gica contra"

-
Am citit comentariile aparute pe net, in urma articolelor referitoare la incident.

Nu e cazul sa mai spun, ca se stie - tot romanul se pricepe la "de toate"... si vad ca si la expeditii...
Orice burtos, mestecand un mic si mai ascultand o manea, s-a trezit vorbind, dandu-mi povete... cum ca asa si pe de alta parte.
Va intreb, cati dintre dvs. care v-ati dat "rotunzi" in raspunsuri:
- ati stat peste 10 ore sub viitura, la sute de metri sub pamant?
- cati ati prins nopti geroase de iarna, pe crestele muntilor?
- cati ati mai traversat pe jos, de unii singuri, cale de zeci-sute km, alte deserturi?
- cati ati indurat conditiile precare de hrana, igiena, singuratate, etc ale unei expeditii?
- etc... etc...

Haideti oameni buni la fata locului, sa va vad "valsand" printre serpi, asaltati de muste, la peste 50 grade in plin soare... intepati de toate ierburile posibile... depasind tot felul de obstacole... carandu-va sarsanalele (aprox. 40 kg) in spate...
SI ATUNCI MAI STAM DE VORBA!!!

In Romania indiferent ca faci bine sau rau, oricare ar fi domeniul, se arunca din plin cu pietre si noroi.
Astia suntem... ce sa mai zic?!
:(
-

I'm alive!

-
Salutare, tuturor

Dupa cum vedeti, mi-a revenit graiul.
Am trecut prin momente critice, dar acum totul e Ok. Dupa doua zile petrecute in spital, pot zice ca m-am refacut complet. Imi cam simt rinichii, ca au fost uscati ca boabele de fasole... dar durerile sunt tot mai slabe...

Sunt din nou in Yulara... localitatea de langa Uluru - stanca sacra a aborigenilor, de langa care pornisem cu cateva zile in urma.

M-am intalnit cu unul dintre pilotii elicopterului... am stat de vorba.... voi merge si la punctul sanitar unde mi s-a acordat primul ajutor - tuturor le-am multumit si atunci si acum, in intalnirile ulterioare.

Le multumesc tuturor celor din echipa de sprijin, din tara... si domnului Selian, din Australia.

Vreau sa le multumesc si tuturor celor care prin mail-uri, prin comentariile de pe site-uri sau doar pe calea gandului mi-au fost alaturi. Sunt zeci de persoane care m-au incurajat si imi sunt alaturi pe mai departe.

Va multumesc tuturor!!!
-

marți, 13 ianuarie 2009

Deasupra Australiei

-
Am zburat cu avionul de la Sydney la Alice Springs.
A fost mai ieftin decat cu autobuzul… si as fi facut trei zile, cu doua escale, pana la destinatie.
Asa ca, pe calea aerului, in trei ore si ceva am aterizat in mijlocul Australiei.

Pe masura ce m-am indepartat de coasta vestica, verdele a inceput sa dispara din peisaj.
La zece mii de metri sub mine zarisem la inceput munti, ape, paduri si terenuri cultivate… dar pe masura ce timpul a trecut, desertul a devenit atotstapanitor.

Rosul si galbenul au devenit preponderente… terenul s-a aplatizat…
vaiile seci doar amintesc de curgerea apelor… iar copaceii imprastiati isi duc cu siguranta propria lupta de supravietuire.

Stand confortabil pe scaun, in aer conditionat, a fost usor sa privesc …
Dar peste doua zile insa, voi lua la pas cale de sute de km toata aceasta ariditate ce stapaneste Australia…
Cu siguranta… gatlejul mi se va usca iar creierul mi se va coace, la peste 50 grade…

P.S. am facut si o foto din avion… asa, in avampremiera…
zilele urmatoare vor urma altele, luate direct de la sol…
:)
-

luni, 12 ianuarie 2009

"donand" sange...

-
Ajuns in Australia, am facut o prima incursiune in Barrington Tops National Park. Asta asa, de incalzire… adevarata expeditie urmand sa inceapa de la Uluru, peste cateva zile…

Barrington Tops este o zona muntoasa – alt. max. 1583 m – impadurita, ce freamata de viata… un loc situat la vreo 200 km la nord de Sydnney.
(un articol complet veti putea citi in revista Terra Magazin, din februarie)

In fine, aici… printre canguri pitici, curcani salbatici si alte vietuitoare, misuna si… lipitorile.
Urcand pe valea raului Williams, prin locuri greu de strabatut din cauza vegetatiei luxuriante, am fost asaltat de acestea (asta pe langa niste paraziti, de felul capuselor…).
La fiecare 5-10 minute imi verificam gambele si bratele, aruncand de pe mine lipitorile dormice de indestulare. Ramaneau insa urme ale trecerii lor…
-

sâmbătă, 10 ianuarie 2009

De Anul Nou

-
Vad ca incep sa-mi fac un obicei din a-mi petrece in avion noaptea de Anul Nou!!!

Startul in 2008 l-am prins deasupra Atlanticului, in drum spre Santiago, in Chile.
Primele momente ale acestui an m-au prins undeva deasupra Poloniei sau Ucrainei, in zborul Londra-Sydney.

Anul trecut cei de la Air France ne-au dat sampanie (de doua degete, intr-un paharel de plastic…) si ni s-a urat de catre stewardese, fiecaruia, un Happy New Year!
Acum, cei de la British Airways, au fost mai zgarciti.
Sampanie sau altceva asemanator nu a existat… doar capitanul a facut o scurta numaratoare inversa si la final ne-a facut si el o urare.

Altceva ma nedumireste insa pe mine…
In jurul meu (in ambele cazuri avioanele au fost pline…) erau si grupuri de prieteni… sau familii… Nu i-am vazut insa imbratisandu-se… sau bucurandu-se de trecerea in Noul An, cum se intampla de obicei.
A fost o liniste adanca, chiar apasatoare…
Acum, langa mine a fost un cuplu de tineri – s-au sarutat simplu, scurt… si-au spus doua vorbe si si-au vazut mai departe fiecare, de filmuletul pe care il urmareau pe monitor.

Nu ma asteptam sa se arunce cu petarde… nici sa se sufle in trompete… dar parca ma asteptam la un murmur in avion… si la mai multe fiinte care sa se apropie, imbratisandu-se…

Stau si ma gandesc - daca as fi fost cu partenera alaturi, as fi lasat oricum filmul deoparte… si scoteam de undeva si o sticla de sampanie… sau macar un vin mai deosebit… si vorbele, imbratisarile – ar fi curs si ele…
Asta daca...
-