duminică, 26 aprilie 2009

Incidentul din desert (II)

-
Zilele trecute ma gandisem ca deja se cam stie ce mi s-a intamplat cu adevarat, in acele zile care au precedat recuperarea mea din desert... si mi-am zis ca nu mai revin, repetand aceleasi lucruri spuse deja in interviurile date in presa, la radio si TV.
Dar am inteles ca sunt persoane care au pierdut interviurile respective... si sunt in continuare in asteptarea informatiilor care sa elucideze “misterul”.

Asa ca, continui subiectul...
________

Despre faptul ca nici un moment nu a fost vorba de o ratacire, am scris deja aici.

Un alt amanunt insa este cel cu deshidratarea.
Aceasta a fost doar o rezultanta!!!... si NU am ramas fara apa atata timp cat am putut sa umblu.


Ce s-a intamplat atunci, de fapt ?... in intervalul 15-21 ianuarie...

Eu am intrat in traseu cu o indispozitie la stomac... mi-era dat peste cap... si nu am mancat mai nimic.
Dupa start, in zilele urmatoare, am consumat in fiecare dintre zile doar vreun pumn de arahide + migdale + nuci caju – principalul amestec de hrana pe care il aveam...
Mi-a fost rau... dar am mers mai departe...
Ma gandisem ca nu va fi bine... dar mi-am zis ca intr-o zi-doua imi va trece problema si voi reveni la normal...
Am tot avansat spre lacul Amadeus unde urma sa-mi las grosul echipamentului, dupa care urma sa ma reintorc la Yulara – localitatea de langa monolitul Uluru – sa mai iau apa... dupa care, cu cantitati sporite, sa ma reintorc la lacul Amadeus, sa-mi regasesc echipamentul si sa-mi continui expeditia mai departe spre Kings Canyon.
Mi-am vazut de drum fara sa mananc mai nimic...

Ei bine... am ajuns la cinci km de lac... si deja ma clatinam pe picioare din cauza epuizarii data de lipsa alimentatiei, la care s-a adaugat caldura excesiva, greutatea mare a intregului echipament si parcursul dificil, prin toata vegetatia si peste nisipuri....

Mi-am lasat in apropierea lacului rucsacul mare cu echipamentul principal... si am pornit pe drumul de intoarcere spre Yulara.
Am inceput sa am tot mai mari greutati in a ma tine pe picioare... problema s-a agravat rapid... astfel ca in doar trei ore, in dimineata de 19 ianuarie, am ajuns sa nu mai pot umbla. Ma ridicam de jos sa pornesc si genunchii imi cedau – cadeam la loc, sleit de puteri.
Cu greutate reuseam sa merg cateva minute... dupa cate mai mult de jumatate de ora de pauza.
Nu ma mai puteam misca din loc!

Apa insa am consumat... pana la un moment dat, cand mi s-a terminat!
Mergeam de-a busilea... nu am renuntat din prima...
Speram sa ajung la cei doi litri de apa lasati in urma in zilele anterioare, stiind ca ma voi reintoarce la Yulara... dar nu mai aveam nici o sansa. Iar ca sa ajung pana in localitate, nici atat...

Astfel ca pe 21 ianuarie dimineata, cand incepea o noua zi cu temperaturi de peste 55 de grade in plin soare... fara apa si fara a putea manca... fara a mai putea face un pas... am dat alarma...


Daca nu as fi avut probleme cu stomacul si as fi mancat, toate mergeau Ok.
As fi avut energie sa ajung langa lacul Amadeus... sa-mi las echipamnetul si sa ma reintorc la Yulara pentru a-mi reimprospata stocul de apa.
Dar daca nu m-am mai putut misca din loc, toate planurile mi s-au dat peste cap.
________

In desertul Atacama am mai ramas fara apa in doua zile (cu interval intre ele).
Atunci nu am avut probleme majore – doar simptomele normale unei deshidratari.
Am mancat insa normal, corpul beneficiind de combustibil... eram in forta...


In Australia insa lucrurile au decurs cu totul altfel...
(va urma)
-

3 comentarii:

Andrei spunea...

Multumesc. Multa bafta si sanatate pentru expeditiile viitoare.

singur in Atacama... spunea...

Iti multumesc pentru urari, Andrei.
Toate cele bune si tie!

singur in Atacama... spunea...

Aici, pe blog, scriu amanunte despre desfasurarea expeditiei... iar pe site - wildtrack.ro - voi pune imagini insotite de informatiile culese de pe traseu.
Zilele acestea voi finaliza un prim slide show, ce va aparea pe site...