marți, 8 martie 2011

O leziune pe os

-
Zilele trecute, in urma unui RMN facut la bratul drept – la care am avut tumora – mi s-a depistat o leziune de aproape 2 cm in diametru.
Este localizata pe os, la nivelul capului humeral.

Nu se stie inca ce e cu ea – urmeaza sa merg in Ungaria, la Szeged, pentru un examen scintigrafic.

Confruntand rezultatele celor doua examinari, sper ca impreuna cu medicii sa ma dumiresc ce e cu leziunea aceasta nou aparuta.
Sa speram ca e doar vreun efect nedorit al tratamentului radioterapeutic… al celor 30 de sedinte de radiatii cu cobalt pe care le-am facut in toamna…

Vom vedea…
-

In Club Mojo

-
Duminica, in Club Mojo din Bucuresti, a avut loc un al doilea concert care sa ma sustina in aceste vremuri prin care trec.
Prima manifestare de acest gen a avut loc in Arad, in urma cu o luna.

Si de data aceasta, si-au strans eforturile cunoscuti alaturi de oameni care nu ma stiau dinainte… si impreuna au realizat un lucru minunat.
Le-am simtit energia… mi-au reincarcat sufletul... si le multumesc tuturor.
S-a strans si o suma de bani, care se va indrepta spre insanatosirea mea.


Apelul a fost dat de catre Anca si Micky.
S-au implicat Asociatia Speologica Focul Viu, Facultate de Geografie, Universitatea din Bucuresti.
Au raspuns apelului artistii: Rapsotree, Cristi Dumitrascu, trupa Noi - Iulia Mitrea si Titus Constantin, trupa Bright Acoustic – Mihai Paveliu, Bogdan Goage, Iulian Dima
Revistele Terra Magazin si National Geographic Romania si-au adus aportul lor.
Iar partenerii media au dus toata initiativa mai departe – 4Arte, Calendarevenimente.ro, Diseara.ro, Folk4Me, FolkBlog, GoingOut LifeStyle, iConcert.ro, Let's Rock, Metalhead, Metropotam, Mixul de Cultura, Muzica buna, ForeverFolk.com, Radio Zuu, Radio3Net Florian Pittis, Rock-on.ro, YouMago.ro.
Gazda evenimentului – Club Mojo.


Va multumesc tuturor, din suflet!
Si sa dea Domnul sa ne reintalnim in conjuncturi de cu totul alta natura…
-