sâmbătă, 31 ianuarie 2009

R.A.I.

-
Dupa incidentul din 21 ianuarie am petrecut doua zile in spital.
La refacerea mea au contribuit o serie de cadre medicale, a fost nevoie de aparatura, mi s-au pus la dispozitie o serie de utilitati.
Toate acestea au dus la niste costuri, suportate in final de catre Roumanie Assurance International S.A. (R.A.I.).

Tin sa multumesc conducerii acestei societati, pentru intelegere si sprijinul acordat.
-

Dupa incident...

-
Am primit multe mesaje de incurajare - pe mail-ul personal, in comentariile de pe diverse site-uri, aici pe blog - pentru a-mi continua expeditia.

Nu apuc sa raspund fiecaruia in parte... dar va asigur ca gandurile mele zboara spre fiecare dintre voi, cei ce-mi sunteti alaturi.

Va multumesc tuturor!
-

DIN NOU IN SALBATICIE...

-
Pe 29 seara am repornit expeditia.
Yulara a ramas in urma si am reintrat in traseu. Am pornit-o spre lacul Amadeus, in apropierea caruia mi-a ramas echipamentul, intr-o tabara avansata. Pe 21 ianuarie salvatorii mi-au recuperat doar echipamentul foto si rucsacelul in care aveam cele strict necesare - lucruri pe care le aveam atunci in apropiere. Grosul echipamentului mi-a ramas insa in mijlocul pustiului.

Acum e 31 ianuarie, seara... am ajuns langa lacul Amadeus... si mi-am regasit echipamentul.
Totul este intact si functional, putand asterne aceste randuri pe blog.

Imi voi continua drumul spre Kings Canyon, precum e prevazut in traseul expeditiei. Pana acolo mai am inca trei zile de mers, in conditii inumane.
Sper sa nu apara noi surpize si sa nu dau subiect de stiri, din nou, intregii lumi...
-

duminică, 25 ianuarie 2009

Informatii eronate in media....

-
Cateva aspecte vreau sa le clarific - lucruri care au aparut eronat in media australiana si preluate ca atare in intreaga lume (inclusiv in Romania).
De aici probabil si unele comentarii rautacioase asupra incidentului.

1. Nu m-am ratacit nici un moment.
In aria respectiva nici NU aveam cum!

Terenul este valurit in zona si pe orice damb urci vezi monolitul Uluru, stancile Olga si intre ele stii ca e localitatea Yulara.
NU ai nevoie de harta, de GPS sau altceva pentru a stii directia de reintoarcere spre Yulara.

GPS-ul insa mi-a fost de mare ajutor la incident, cand pilotii au stiut exact locul in care sunt. Va dati seama ce insemna altfel, sa ma caute pe sute de km patrati...

2. NU am plecat cu doar 4 litri de apa la mine!!!

3. Si surpriza!!!....
terminarea stocului de apa, respectiv deshidratarea au aparut datorita altor probleme.
Deci nu deshidratarea a fost problema principala ci aceasta una secundara, ca rezultanta a altora...

Despre ce s-a intamplat de fapt, vom vorbi insa intr-o alta zi.
:)
-

E plin de "Gica contra"

-
Am citit comentariile aparute pe net, in urma articolelor referitoare la incident.

Nu e cazul sa mai spun, ca se stie - tot romanul se pricepe la "de toate"... si vad ca si la expeditii...
Orice burtos, mestecand un mic si mai ascultand o manea, s-a trezit vorbind, dandu-mi povete... cum ca asa si pe de alta parte.
Va intreb, cati dintre dvs. care v-ati dat "rotunzi" in raspunsuri:
- ati stat peste 10 ore sub viitura, la sute de metri sub pamant?
- cati ati prins nopti geroase de iarna, pe crestele muntilor?
- cati ati mai traversat pe jos, de unii singuri, cale de zeci-sute km, alte deserturi?
- cati ati indurat conditiile precare de hrana, igiena, singuratate, etc ale unei expeditii?
- etc... etc...

Haideti oameni buni la fata locului, sa va vad "valsand" printre serpi, asaltati de muste, la peste 50 grade in plin soare... intepati de toate ierburile posibile... depasind tot felul de obstacole... carandu-va sarsanalele (aprox. 40 kg) in spate...
SI ATUNCI MAI STAM DE VORBA!!!

In Romania indiferent ca faci bine sau rau, oricare ar fi domeniul, se arunca din plin cu pietre si noroi.
Astia suntem... ce sa mai zic?!
:(
-

I'm alive!

-
Salutare, tuturor

Dupa cum vedeti, mi-a revenit graiul.
Am trecut prin momente critice, dar acum totul e Ok. Dupa doua zile petrecute in spital, pot zice ca m-am refacut complet. Imi cam simt rinichii, ca au fost uscati ca boabele de fasole... dar durerile sunt tot mai slabe...

Sunt din nou in Yulara... localitatea de langa Uluru - stanca sacra a aborigenilor, de langa care pornisem cu cateva zile in urma.

M-am intalnit cu unul dintre pilotii elicopterului... am stat de vorba.... voi merge si la punctul sanitar unde mi s-a acordat primul ajutor - tuturor le-am multumit si atunci si acum, in intalnirile ulterioare.

Le multumesc tuturor celor din echipa de sprijin, din tara... si domnului Selian, din Australia.

Vreau sa le multumesc si tuturor celor care prin mail-uri, prin comentariile de pe site-uri sau doar pe calea gandului mi-au fost alaturi. Sunt zeci de persoane care m-au incurajat si imi sunt alaturi pe mai departe.

Va multumesc tuturor!!!
-

marți, 13 ianuarie 2009

Deasupra Australiei

-
Am zburat cu avionul de la Sydney la Alice Springs.
A fost mai ieftin decat cu autobuzul… si as fi facut trei zile, cu doua escale, pana la destinatie.
Asa ca, pe calea aerului, in trei ore si ceva am aterizat in mijlocul Australiei.

Pe masura ce m-am indepartat de coasta vestica, verdele a inceput sa dispara din peisaj.
La zece mii de metri sub mine zarisem la inceput munti, ape, paduri si terenuri cultivate… dar pe masura ce timpul a trecut, desertul a devenit atotstapanitor.

Rosul si galbenul au devenit preponderente… terenul s-a aplatizat…
vaiile seci doar amintesc de curgerea apelor… iar copaceii imprastiati isi duc cu siguranta propria lupta de supravietuire.

Stand confortabil pe scaun, in aer conditionat, a fost usor sa privesc …
Dar peste doua zile insa, voi lua la pas cale de sute de km toata aceasta ariditate ce stapaneste Australia…
Cu siguranta… gatlejul mi se va usca iar creierul mi se va coace, la peste 50 grade…

P.S. am facut si o foto din avion… asa, in avampremiera…
zilele urmatoare vor urma altele, luate direct de la sol…
:)
-

luni, 12 ianuarie 2009

"donand" sange...

-
Ajuns in Australia, am facut o prima incursiune in Barrington Tops National Park. Asta asa, de incalzire… adevarata expeditie urmand sa inceapa de la Uluru, peste cateva zile…

Barrington Tops este o zona muntoasa – alt. max. 1583 m – impadurita, ce freamata de viata… un loc situat la vreo 200 km la nord de Sydnney.
(un articol complet veti putea citi in revista Terra Magazin, din februarie)

In fine, aici… printre canguri pitici, curcani salbatici si alte vietuitoare, misuna si… lipitorile.
Urcand pe valea raului Williams, prin locuri greu de strabatut din cauza vegetatiei luxuriante, am fost asaltat de acestea (asta pe langa niste paraziti, de felul capuselor…).
La fiecare 5-10 minute imi verificam gambele si bratele, aruncand de pe mine lipitorile dormice de indestulare. Ramaneau insa urme ale trecerii lor…
-

sâmbătă, 10 ianuarie 2009

De Anul Nou

-
Vad ca incep sa-mi fac un obicei din a-mi petrece in avion noaptea de Anul Nou!!!

Startul in 2008 l-am prins deasupra Atlanticului, in drum spre Santiago, in Chile.
Primele momente ale acestui an m-au prins undeva deasupra Poloniei sau Ucrainei, in zborul Londra-Sydney.

Anul trecut cei de la Air France ne-au dat sampanie (de doua degete, intr-un paharel de plastic…) si ni s-a urat de catre stewardese, fiecaruia, un Happy New Year!
Acum, cei de la British Airways, au fost mai zgarciti.
Sampanie sau altceva asemanator nu a existat… doar capitanul a facut o scurta numaratoare inversa si la final ne-a facut si el o urare.

Altceva ma nedumireste insa pe mine…
In jurul meu (in ambele cazuri avioanele au fost pline…) erau si grupuri de prieteni… sau familii… Nu i-am vazut insa imbratisandu-se… sau bucurandu-se de trecerea in Noul An, cum se intampla de obicei.
A fost o liniste adanca, chiar apasatoare…
Acum, langa mine a fost un cuplu de tineri – s-au sarutat simplu, scurt… si-au spus doua vorbe si si-au vazut mai departe fiecare, de filmuletul pe care il urmareau pe monitor.

Nu ma asteptam sa se arunce cu petarde… nici sa se sufle in trompete… dar parca ma asteptam la un murmur in avion… si la mai multe fiinte care sa se apropie, imbratisandu-se…

Stau si ma gandesc - daca as fi fost cu partenera alaturi, as fi lasat oricum filmul deoparte… si scoteam de undeva si o sticla de sampanie… sau macar un vin mai deosebit… si vorbele, imbratisarile – ar fi curs si ele…
Asta daca...
-