Probleme cu ochii

-
De mai bine de doua saptamani ochii imi sunt rosii, plini de sange… si imi supureaza mai tot timpul.
Peste noapte supurarea se usuca, pleoapele se lipesc si efectiv, dimineata nu-mi pot dezlipi ochii! Trebuie sa-i umezesc putin si sa-i curat, sa pot vedea si eu lumina zilei…

E o infectie… vreo conjunctivita…

Imi pun picaturi – 2-3 zile e mai Ok… supuratia se mai atenueaza… dupa care iar revine din plin.
Roseata… sangele… nu apuca insa sa dispara deloc.
-

Riscuri

-
De obicei imi continui deplasarea zilnica si dupa ora 20, cand se intuneca.
Au fost nopti cand am mers aproape non-stop, pentru a castiga teren.
Ca sa economisesc bateriile cand ma opresc, sting lanterna pentru cateva minute… si uneori ma intind direct pe jos.
Zilele trecute cand am reaprins-o, dupa o faza din asta, imi tinea de urat un scorpion… statea langa mine…

S-a intamplat altadata sa atipesc chiar si o ora, stand intins asa, direct pe jos… si cad am dat sa repornesc, am vazut in jurul meu urme proaspete de soparla.
… de sarpe nu am vazut, cum ca mi-ar fi dat tarcoale… doar semne vad pe unde trec…

Nu am cum sa duc ser antivenin… si la modul cum merg si pe unde calc, nici nu ma prea pot feri de vreo eventuala muscatura... nu as apuca sa vad sarpele.
Merg doar cu speranta ca voi fi norocos…
-

Printre balti

-
Ei, bine…
Am intalnit ochiuri de apa si mai aratoase… mai tentante pentru a bea din ele.
Balta din imaginea precedenta era cu vegetatie la suprafata… dar si plina de plantute mici, verzui, care “inotau” prin apa.
Si chiar am baut din acea balta… nu a fost o foto doar pentru impresie!

Mormolocii sunt oricum prezenti peste tot… si in unele balti am vazut si pestisori, de pana la 10 cm lungime.

Este foarte grea inaintarea pe raul Finke.
Mergand in lungul albiei secate, dau mai mult de nisip, in care ma afund din greu.
Sunt nevoit sa fac pasii extrem de mici.. viteza tinzand spre zero…
-

Alimentatia

-
Chubalito m-a intrebat cu ceva timp in urma – care mi-e dieta?

E tare simpla… si anosta…
Am cam acelasi meniu ca si in Atacama…

Mi-am facut o combinatie de arahide + migdale + nuci caju… si stafide..
Am avut si ceva lapte praf si cereale… dar astea mi s-au terminat dupa ceva timp de la start.
Asa ca, neavand de ales, mananc acelasi lucru zi de zi, la fiecare masa…

Nu pot cara conserve… sau altceva, ca sa mai diversific… Si asta din cauza greutatii care s-ar aduna…
Merg pe cantitate redusa de alimente, care sa-mi dea un maxim de calorii si cat mai multe proteine, pentru refacere. Si trebuie sa tin cont de temperatura extrema la care si alimentele trebuie sa reziste, fara sa se altereze…
Cu prima posibilitate imi voi reimprospata stocul de cereale si lapte praf, alaturi de semintele care sunt pe terminate.


Mai iau niste polivitamine... calciu + magneziu… si ceea ce consum suplimentar, pentru un plus de vitalitate si o buna functionare a organismului sunt Ganoderma si Sakanno, pe baza de Ganoderma Lucidum, de la Gano Excel - si ma simt Ok...
:)

Plin de viata…

-
Pe Ziarul Stiintelor, Catalin Mosoia a scris cateva randuri din cele ce i-am povestit despre viata din jurul meu, de aici, din mijlocul desertului…
Gasiti pe site-ul lui si cateva imagini trimise, redand realitatea inconjuratoare…

Va invit sa le vedeti - Ziarul Stiintelor...
-

Raul Finke

-
Este secat… doar ca pe albia lui mai gasesti ochiuri de apa.

Am ajuns la rau… si am pornit-o in amonte.
Voi urca pe cursul acestuia pana la muntii MacDonnell, unde voi coti la stanga… ajungand in cele din urma la craterul de meteorit Gosse Bluff si pe varful Zeil (cel mai inalt din teritoriul de nord australian – 1531 m).

Este un mare ocol, dar e singura varianta posibila, in urma renuntarii la drumul prin Areyonga.

Cel putin pe noul tronson, pe raul Finke, am siguranta apei... dar parcursul este chiar mai dificil pe anumite portiuni, decat in desert sau peste munti.

P.S. remarcati in ambele imagini culoarea 100% naturala capatata de camasa – praf, mizerie, sudoare…
:)
-

Satelitii?!

-
nu-i inteleg…

De la Petermann Hills, in portiunea de desert… si apoi pe cursul raului Finke nu am avut deloc semnal de satelit.
Cu toata tehnologia ce o port in spate, am ramas al nimanui…

In portiunea amintita nu au dat vreun semn de viata nici Inmarsat, pentru a mai scrie pe blog si a mai trimite cate un e-mail… si nici telefonul pe Thuraya, pentru a anunta pa acasa ca inca mai misc si sunt Ok.
Desi, cu mult mai la sud – deci mai departe de sateliti – am avut semnal din plin.

De aici tacerea mea pe blog, din ultima perioada…
-