joi, 11 noiembrie 2010

Citostatice...

-

Ieri ar fi trebuit sa incep a doua serie de citostatice.


O serie inseamna trei zile la rand – doua zile in care mi se administreaza direct in sange, prin perfuzii, doua tipuri de medicamente si o a treia zi in care primesc tot intravenos un antivomitiv. Durata efectiva de stat cu acul infipt in vena este de vreo doua ore si jumatate, in fiecare zi din cele trei.

La fiecare trei saptamani am parte de o astfel de serie, in total stabilindu-mi-se sase serii.

Abia prin februarie ar trebui sa termin cu aceste citostatice… si apoi vom vedea ce va mai urma…


Am spus ca ieri ar fi trebuit sa incep o noua serie de citostatice, fiindca din pacate nu a fost posibil.

Din analizele de sange, facute marti, a iesit ca leucocitele imi sunt mult prea scazute… astfel ca nu mi se pot administra din nou citostatice.

Ar insemna o scadere si mai mare a nivelului acestora, ceea ce ar duce la distrugerea sistemului imunitar.

Pe de alta parte, nici o prelungire a perioadei dintre serii nu e benefica, pentru ca tratamentul isi pierde din eficacitate (ma rog, atata cata o are…).


Ca solutie la problema, mi s-a dat o injectie cu un preparat care sa-mi creasca fortat leucocitele. O chestie de compromis… fiindca nu e o treaba naturala, a organismului.


Maine la prima ora imi fac din nou analizele de sange…

Daca se va constata ca situatia s-a mai imbunatatit, leucocitele ajungand la un prag acceptabil, mi se vor da citostaticele intr-o singura doza… ceea ce ar fi trebuit in mod normal sa fie impartit in cele doua zile… si fara a mai primi antivomitivul…

-

18 comentarii:

foto+grafie spunea...

Gandeste-te ca vei reusi, omule!
Sa te ajute bunul Dumnezeu.
Multa sanatate. Si te rog frumos, zambeste. Hai ca trebuie sa poti !

gyges77 spunea...

Suntem alaturi de tine, Alin. Impreuna vom reusi :)

Miha spunea...

Fii puternic si optimist asa cum ne-ai demonstrat de fiecare data ca esti. Noi, toti românii, suntem alaturi de tine. Dumnnezeu sa te ajute!

Florentzo spunea...

Am vazut foarte mult omptimism in ceea ce scri si ce traiesti.
Fii puternic Alin ! Suntem alaturi de tine.

Anonim spunea...

Trebuie sa fii constient cat de puternic esti, incredibil cum de nu-ti dai seama. Esti puternic, omule !
Vei castiga si acest razboi. Apartii naturii si ea nu poate fi niciodata doborata !

Doamne-ajuta !

constanta spunea...

si eu sunt alaturi de tine si iti doresc multa putere si mult optimism. Trebuie sa treci cu bine peste aceasta incercare!

adi si mona spunea...

Alin....santem fara cuvinte. Tine bine de mancarea vegetariana si cruda,te va ajuta mult. O sa iti trimita adi maine un film despre asta,din care sa alegi tu ce crezi de cuviinta. Santem langa tine.....

Unknown spunea...

Fii tare, ramii optimist, vei invinge!

Gabi spunea...

Multa bafta iti doresc si sa raspunda cit mai bine organismul la tratament! Asteptam vesti bune de la tine si iti sintem alaturi.

Alice spunea...

Multa foarte multa sanatate si putere de a duce tratamentul la capat. Dumnezeu sa iti dea sanatate si putere de lupta cu boala.

Nicolae Brandas spunea...

Multa bafta si putere in lupta cu boala ce o ai....am incredere ca vei invinge si acest obstacol asa cum ai reusit sa treci prin desert, vant sau ploaie...
OST Cluj este alaturi de tine..

Patachi Andra spunea...

Te iubim!!! Ai grija de tine si lupta!!! Vei reusiiiii!!!

Anonim spunea...

Te-am vazut la Cluj prima data la Facultatea de Stiinte Economice. Era un frig ingrozitor in aula si tu ai stat 3 ore in tricou cu maneca scurta si ne-ai povestit despre India, Mongolia si desertul Atacama. Ne-ai cucerit pe toti si asta pentru toata viata. Multa multa sanatate sa iti dea Dumnezeu si multa putere ca sa treci si peste incercarea asta. Esti un invingator!!!
Sa ne auzim cu bine si abia astept sa citesc despre noile aventuri pe care le-ai avut in locuri pe care noi le putem vedea cel mult la televizor.

Rose Aura spunea...

Fii tare! Sa-ti dea Dumnezeu sanatatea de care ai nevoie! Suntem cu totii alaturi de tine! >:D<

Calin.Crainic spunea...

multa bafta! acum ai unul in plus pe care sa-l stii alaturi de tine.

Silviu Maduta spunea...

Stimate domnule Totorean,

va doresc ca acest An Nou sa va aduca gandurile bune si norocul de care aveti nevoie pentru a va recastiga sanatatea.

Cu stima,
Silviu Maduta

---------------------------

P.S.
"Între tratamentele naturale indicate pentru dezvoltarea imunităţii se află echinaceea, ca substanţă activă în combinaţie cu chimenul negru, astragalus, schisandra." - OVIDIU BOJOR

Oare o discutie cu dl. BOJOR ar putea deschide un drum nou pentru dvs?

Ref. suplimentara:
http://www.eva.ro/dietafitness/intretinere/echinaceea-remediul-miracol-articol-3222.html

Unknown spunea...

Iti urez insanatosire grabnica si iti propund de pe acum, dupa ce te faci sanatos sa mergem impreuna in inconjurul lumii prin toate tarile. Stiu temerile tale cu privire la bioritmuri diferite si sunt de acord, dar sunt dealtfel si sigur ca ale noastre sunt compatibile.


In cartea mea vei fi Calin, asa cum am vorbit... Numai bine!

Jo spunea...

Alin, nu uita de Dumnezeu! Ma voi ruga pentru tine asa cum o fac pentru varul meu Nelu si pentru Marioara, prietena mea, care duc ca si tine aceasta lupta dura ”pe viata si pe moarte”. Dumnezeu sa te ajute sa ramai un invingator!