Urmatoarea etapa

-
Dupa doua zile de odihna, maine voi pleca mai departe.

Am de strabatut aprox. 180 km pana la craterul de meteorit Gosse Bluff.
Pana acolo voi avea de trecut un teren muntos, extrem de accidentat – George Gill Ranges si James Ranges. Locurile sunt stancoasee, cu o serie de abrupturi.
Pe la mijlocul drumului spre Gosse Bluff voi ajunge intr-o localitate – Areyonga – singurul loc de realimentare cu apa si mancare, pentru aceasta etapa.

Lucrurile se pare ca intra pe fagasul normal, privind mersul expeditiei… sper sa nu mai apara vreun incident neplacut.

Urmatoarele vorbe si fotografii le veti putea gasi aici, pe blog, peste 3-4 zile… trimise de pe inaltimile din George Gill Ranges.
Pana atunci, toate cele bune!
-

Pasaportul

-
Pe site-ul unui ziar, citind stirea despre repornirea expeditiei, cineva mi-a atras atentia sa nu-mi uit pasaportul…
:)

Aparuse in media ca le-am cerut salvatorilor sa-mi recupereze pasaportul, aflat la ceva distanta de locul in care ma gasisera pe mine.

In acele momente pasaportul ar fi fost ultimul lucru la care m-as fi gandit.
Mai important ar fi fost echipamentul…


Am urcat in elicopter… si in cele 2-3 minute pana am decolat, unul dintre piloti m-a intrebat de acte. De ce erau asa importante acestea, in acel moment?... Nu stiu.
Poate omul voia sa se asigure ca eu sunt romanul pentru care s-a dat alarma si ca nu au recuperat de fapt pe altcineva…
Cert este ca i-am spus ca nu le am… ca pasaportul imi este impreuna cu o parte din echipament, la 3-4 km distanta. I-am aratat pe GPS coordonatele locului, dar NU l-am rugat eu sa mearga sa-mi ia lucrurile. Dupa ce ca m-au gasit, nu puteam sa mai am si alte pretentii – eram constient ca nu sunt intr-un taxi.
Am decolat si am zburat insa spre locul unde imi lasasem rucsacelul si geanta cu echipamentul foto… le-am recuperat… si am pornit spre Yulara.


In geanta foto imi tin intotdeauna si pasaportul, banii, cardul, alte acte…
Mi le-as fi recuperat si pe acestea fara probleme, ulterior… asa cum mi-am regasit intact si grosul echipamentului, ramas langa lacul Amadeus. Nu se punea problema ca ar disparea… ca nu mai umbla nimeni in mijlocul pustiului…
-

Un scenariu imaginat

-
Imi vedeam un altfel de sfarsit in aceasta expeditie…

Ma gandeam ca dorm in cort, in mijlocul salbaticiei.
Si, cum Australia este tara cangurilor si sar in toate directiile ca lacustele… si ca sunt cu duiumul, vine unul mai nataflet si hop! – sare pe cortul meu… ma face “placinta”… si isi vede de drum mai departe.

Si apoi o stire de senzatie – Alin Totorean gasit strivit de un cangur…
Mai e insa destul pana la finalul expeditiei… cine stie?!


E tara cangurilor, dar din pacate, cu exceptia catorva din aceia pitici, pe care i-am vazut in Barrington Tops Nat. Park, in primele zile petrecute in Australia… nu am vazut vreunul in tot desertul strabatut pana acum.
Am avut parte doar de compania camilelor salbatice…
-

Kathleen Springs

-
Am ajuns si la o prima sursa naturala de apa – Kathleen Springs.

Dupa setea cronica de care beneficiez, a fost o binecuvantare.
Mormolocii au luat-o care incotro… lacustele moarte ce pluteau la suprafata nici nu au mai contat… am filtrat apa si mi-am “inundat” celulele, cu lichidul vital…

Baie am facut doar a doua zi, in Kings Canyon… intr-un ochi de apa asemanator, doar cu ceva mai mare.
-

Deshidratat

-
Cam intreaga expeditie voi fi deshidratat.

La temperaturile de aici, daca te misti pe afara, un consum normal ar fi de 1 litru apa/ora!

Va dati seama ca NU am cum sa duc in spate 10 litri apa/zi x n-spe zile cat am intre doua puncte de realimentare.
Voi fi nevoit sa merg la limita cu apa – 4 l/zi... si sa ma rehidratez din plin, cand ajung la urmatoarea sursa de apa…
-

Pe o plita incinsa

-
In orele pranzului incerc sa stau locului.
Caut un copacel si trag la umbra lui. Frunzisu-i rar nu ma apara insa complet de bataia directa a soarelui.
Iar de caldura oricum nu prea scap.
Nisipul este asa de infierbantat… de parca as sta pe o plita incinsa.
Aerul e chiar mai greu respirabil decat daca as fi in picioare, miscandu-ma.
Consumul de apa e insa mai mic, netranspirand asa de mult.
Si atunci stau totusi, chinuit, 3-4 ore… dupa care o repornesc…
-

Am ajuns "dincolo"

-
Sunt stors de puteri… dar am iesit la liman!
Am reusit in final sa trec peste toate greutatile si am incheiat cea mai lunga etapa fara realimentare cu apa, a expeditiei – aprox. 135 km.

In seara de 29 ian. am repornit din Yulara… mi-am regasit echipamentul langa lacul Amadeus… dupa care trei zile mi-am continuat drumul spre nord.
Inotand prin vegetatie… afundandu-ma in nisip… rugandu-ma sa nu calc pe vreun sarpe… si gandindu-ma la urmatorul gat de apa, ce urma sa-l beau la fiecare jumatate de ora… am ajuns in cele din urma la Kathleen Springs… si Kings Canyon.

Pe tronsonul parcurs, pe langa caldura extrema – la care ma asteptam – dificultatea majora la inaintare a fost vegetatia extrem de deasa. Asta a incetinit foarte mult viteza de inaintare iar pe alocuri a necesitat chiar ocoluri.
In Atacama nu am vazut nici fir de iarba… iar aici nici nu ai zice ca esti in mijlocul unui desert…
-