marți, 24 iunie 2008

Puiutul

-
Am citit azi despre ursii si capre negre... si mi-am adus aminte de Bambi...
Nu de caprioara din desenele lui Walt Disney... ci de cea pe care am crescut-o in armata...

Timp de sapte luni, opt soldati am stat intr-o cabanuta undeva in muntii patriei, pazind ceva pe acolo... Unii faceau paza la cabana... altii faceau patrula n-spe kilometrii prin padurea din jur, peste creste... iar eu eram bucatar!
Nu aveam curent... apa o aduceam de peste o coama, de la un izvor... Iarna am schiat... primavara am mancat fragute si m-am saturat de ciuperci... iar vara, tot la doua zile imi umpleam un borcan de trei litri, cu mure... Cand am plecat catre casa, geamantanul mi-era plin cu plante medicinale...

In fine... era primavara ... cu zapada inca...
Intr-una din zile, cei din patrula s-au intors cu un pui de caprioara.
Puiutul era proaspat fatat... atunci cand il gasisera era inca ud... abia se putea tine pe picioare...
Ar fi trebuit sa lase anuimalutul in pace, ca probabil mama lui era prin apropiere... se speriase de prezenta lor dar cu siguranta s-ar fi intors la pui... Dar fapta era consumata - aveam un pui plapand de caprioara printre noi.
Nu am fost mai inspirati - l-am botezat Bambi...

Ne-am miscat rapid si in cateva ore am facut rost de un biberon (nu ma intrebati de unde si cum...).
Pe langa cabanuta aveam o intreaga gospodarie - vreo zece gaini, trei caini... si doua capre cu doi ieduti fiecare... Mulsul caprelor era sarcina bucatarului... adica a mea!
Asa ca, avand lapte de la capra si biberonul, am trecut la hranit puiutul.

Startul a fost ok... puiul adaptandu-se noilor conditii si noii familii.
Il tineam in bucatarie... avea lapte din belsug.
S-a obisnuit cu cainii... si acestia cu el - se harjoneau impreuna...
Cu gainile nu a apucat sa se imprieteneasca... ca intr-o seara ramasese neinchisa usa la cotet... si a doua zi nu am mai gasit decat penele, in amintirea pasaretului...
Iar alaturi de capre nu statea... caprioara preferand compania cainilor.

Au trecut zilele... Bambi a crescut...
Ziua hoinarea prin imprejurimi... dar in fiecare seara se intorcea sa doarma in bucatarie.
Ii eram gazda...
Il asteptam ingrijorat si il primeam cu bucurie...

Inainte vazusem si auzisem povesti asemanatoare, cu animale salbatice crescute de catre oameni. Imi ziceam ca sunt “povesti”...
Dar am avut sansa sa mi s-a intample real o astfel de prietenie - dintre un om si un animalut - si nu am uitat-o...
Venea cand il strigam pe nume...
Peste ziua mergeam la plimbare si ma insotea...
Imi placea sa-l mangai - se vedea ca si lui ii placea manevra. Deseori ii simteam nasucul umed la mine pe obraz...

Cand am plecat, Bambi avea vreo patru luni... Nu stiu ce i s-a intamplat mai departe.

Cele sase luni cat am stat pe munte au fost extraordinare, desi eram in armata.
Nu conta - eram in mijlocul naturii... aveam libertate destula... si pentru mine asta insemna aproape totul...
-

3 comentarii:

roxi spunea...

ce s-ar face lumea fara animalutzele acestea ce ne mai indulcesc si bucura viata ? :D :)

singurul roman care a traversat Desertul Atacama spunea...

Bambi avea libertate deplina... :)
dar ma gandesc cu tristete la alte animalute ce sunt constranse sa-si duca viata pe doar cativa metri patrati - sunt cele din gradinile zoologice... :(

anelore spunea...

hmmm, ma gandesc ca mama lui nu avea cum sa fuga de voi...o vietzuitoare (oricare ar fi ea) ishi urmeaza instinctul matern, acel de a-shi apara puiul,in fine, mishto ca a fost abia fata ca daca il gaseatzi de o saptaman sau 2, murea din cauza stresului...majoritatea caprioarelor daca sunt prinse, mor in captivitate....