Vara trecuta... la 2600 m alt., sub saua Col Grand Collet, in masivul Gran Paradiso, din Alpii Italieni...
Eram inca in lumea viselor, dormind... cand ma trezeste o fosnitura.
Se mijise de ziua...
Cu ochii carpiti de somn vad, la un metru distanta, punga mea de bomboane in gura unei vulpi!!!
Imi pusesem pachetelul chiar langa cap, in ideea de a mai lua peste noapte cate o bomboana, daca frigul ar fi prea patrunzator. (dormeam sub cerul liber, doar bagat in sacul de dormit - asa dorm de obicei, cand sunt in natura...)
Mica hoata sta putin pe ganduri apoi dispare sa se indulceasca... Noroc ca nu i s-au parut mai apetisante nasul sau vreuna dintre urechile mele, preferand totusi punguta cu bomboane...
Nu mai lenevesc nici eu prea mult.
Imi strang catrafusele si atac panta abrupta spre varful Monte Gianzanaz.
Nu sunt insa singur... mi-a revenit prietena - vulpita.
Se apropie pana la un metru, fara sfiala. Are pofta de joaca si se tot zbenguie in jurul meu. Ma harjonesc si eu cu ea... dar mi-e cam greu, cu rucsacul doldora in spate, gafaind ca o locomotiva.
Ma insoteste pe panta in sus...
Totusi, dupa vreo doua ore, coechipiera ma paraseste... probabil fiind nemultumita ca nu s-a mai procopsit cu ceva bun de papa.
O zaresc insa putin mai tarziu, la oarecare distanta... prinsese o marmota...
Eram inca in lumea viselor, dormind... cand ma trezeste o fosnitura.
Se mijise de ziua...
Cu ochii carpiti de somn vad, la un metru distanta, punga mea de bomboane in gura unei vulpi!!!
Imi pusesem pachetelul chiar langa cap, in ideea de a mai lua peste noapte cate o bomboana, daca frigul ar fi prea patrunzator. (dormeam sub cerul liber, doar bagat in sacul de dormit - asa dorm de obicei, cand sunt in natura...)
Mica hoata sta putin pe ganduri apoi dispare sa se indulceasca... Noroc ca nu i s-au parut mai apetisante nasul sau vreuna dintre urechile mele, preferand totusi punguta cu bomboane...
Nu mai lenevesc nici eu prea mult.
Imi strang catrafusele si atac panta abrupta spre varful Monte Gianzanaz.
Nu sunt insa singur... mi-a revenit prietena - vulpita.
Se apropie pana la un metru, fara sfiala. Are pofta de joaca si se tot zbenguie in jurul meu. Ma harjonesc si eu cu ea... dar mi-e cam greu, cu rucsacul doldora in spate, gafaind ca o locomotiva.
Ma insoteste pe panta in sus...
Totusi, dupa vreo doua ore, coechipiera ma paraseste... probabil fiind nemultumita ca nu s-a mai procopsit cu ceva bun de papa.
O zaresc insa putin mai tarziu, la oarecare distanta... prinsese o marmota...
-
2 comentarii:
frumos. as vrea sa am si eu amintiri de genul acesta... oricum te felicit pentru curajul si pentru faptul ca faci ceea ce faci. ca faci bine.
iti multumesc pentru vorbele tale! :)
as vrea ca tot mai multi sa priveasca lumea altfel... sa se intoarca (si) spre natura si viata...
Trimiteți un comentariu